Cassandra De Pecol este cea mai tânără femeie care a călătorit în toate țările lumii. De asemenea este și persoana care a făcut acest lucru în cel mai scurt timp, 18 luni.
Cred că este visul multora dintre noi să călătorim în jurul lumii și să fim plătiți pentru a face asta. Sună ca o aventură extraordinară până în momentul în care economiile încep să dispară la jumătatea drumului.
După un an și jumătate de planificare, Cassie De Pecol, o tânără în vârstă de 27 de ani din Connecticut, s-a angajat într-o călătorie pentru a deveni cea mai rapidă persoană care vizitează fiecare țară de pe mapamond. Excursia, care a costat aproximativ 111.000 $, a durat un an și jumătate. Cassie a întâmpinat probleme financiare pe la jumătatea călătoriei, însă în cele din urmă a reușit să o ducă la bun sfârșit fiind foarte precaută cu bugetul. La final a ajuns să pună piciorul în toate cele 196 de țări și state ale lumii.
Cassandra De Pecol a trebuit să fie creativă pentru a plăti această călătorie. Într-un interviu a afirmat că a strâns 10.000 dolari în urma a două locuri de muncă ca dădacă. L-a avut pe Michael Phelps ca model de viață și a căutat online sponsori și investitori pentru a-și finanța călătoria.
La jumătatea aventurii s-a trezit fără bani și a fost nevoită să se întoarcă acasă. Însă pentru a se califica pentru recordul Guinness trebuia să nu rămână mai mult de 2 săptămâni într-o țară. După regăsirea curajului și a unor noi sponsori a pornit din nou la drum.
A învățat să-și administreze resursele financiare și a atins succesul, ducându-și proiectul la final. Acum a pornit un proiect prin care dorește să-i învețe și pe alții cum să-și trăiască pasiunea.
Ce părere aveți despre reușita tinerei americance? V-ați încumeta la o astfel de aventură?
TAROM şi compania aeriană germană Condor Airlines anunță lansarea unui parteneriat comercial de tip codeshare,…
The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection continuă să își consolideze poziționarea ca un spațiu în care…
Compania aeriană FLYONE Airlines continuă procesul de dezvoltare pe piața din România și anunță lansarea…
Cauți o agenție de turism serioasă, care să îți ofere vacanțe fără griji și cu…
Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…
Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…
Acest site folosește cookies.