Categories: Discover

5 Sate pitorești, mai puțin cunoscute, din Toscana, Italia

Pe lângă celebrele Florența, Pisa sau Siena, Toscana oferă vizitatorilor și o paletă diversificată de sate mai puțin cunoscute.

Toscana este probabil cea mai boemă zonă a Italiei. Orașele medievale ascund muzee cu opere de artă ale faimoșilor pictori și sculptori italieni. În zonele de deal este plantată vița de vie din care provin unele dintre cele mai faimoase vinuri. Astăzi vă prezentăm 5 sate mai puțin cunoscute, din Toscana, pe care trebuie neapărat să le vizitați.

1. Montefioralle

Montefioralle este situat în apropierea localității Greve, în regiunea Chianti. Satul, care datează din secolul al XI-lea, s-a dezvoltat în jurul celei mai înalte secțiuni a unui deal, care corespunde așezării feudale antice. Acesta este locul în care se speculează că ar fi fost născut Amerigo Vespucci, explorator și cartograf.

2. Anghiari

Anghiari este un frumos sat medieval cu vedere înspre valea verde a Tibrului. Datorită poziției sale strategice, a fost o fortăreață importantă în Evul Mediu. Atunci au fost construite ziduri masive care au făcut-o inaccesibilă. În fiecare iulie, are loc aici festivalul Anghiari – festival de muzică clasică, muzică de cameră, cor și operă.

3. San Miniato

Acest sat se află amplasat pe trei dealuri mici, într-o poziție strategică, peste valea râului Arno. A purtat numele de Tedesco (german) pentru a fi distins de mănăstirea cu același nume din Florența. Printre obiectivele turistice se numără Biserica Sfântului Francesco, Palatul Vicarilor, Muzeul Diocesan.

4. Pitigliano

Pitigliano oferă o priveliște impresionantă. Satul este situat pe roci vulcanice, iar casele sale se ridică chiar din stâncă. Centrul vechi al satului este cunoscut ca micul Ierusalim pentru prezența istorică a unei comunități evreiești. Aceasta a fost întotdeauna bine integrată în contextul social și are propria sinagogă.

5. Barga

Barga este un oraș medieval în provincia Lucca din Toscana, în centrul Italiei. Are în jur de 10.000 de locuitori și este numit “cel mai scoțian oraș din Italia”. Acest lucru este datorat panoramei deluroase care aduce aminte de cea a Scoției. În plus, există numeroase cabine telefonice roșii situate pe străzi. Aici are loc festivalul internațional anual de operă, Opera Barga Festival, și festivalul de succes Bargajazz.

Ce alte sate mai puțin cunoscute, din Toscana, v-au atras atenția?

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Mai joaca romanii la loterie?

Loteria Romana este una dintre cele mai apreciate de la noi din tara, deoarece premiile…

3 ore ago

Inspiratie pentru Cadouri de Paste: Idei pentru Toate Gusturile si Bugetele

Gasirea cadoului perfect de Paste poate fi o provocare, mai ales cand doresti sa multumesti…

o zi ago

Wizz Air Malta este un pionier în materie de siguranță și inovație la Parlamentul European, cu certificatul său de operator aerian EASA

 Astăzi, Wizz Air Malta a găzduit o întâlnire importantă de briefing la Parlamentul European. Evenimentul,…

o săptămână ago

Cum să ai grijă de zona ta intimă cu un gel intim potrivit?

Fiecare doamnă dorește să fie sănătoasă și frumoasă, însă frumusețea exterioară este imposibilă fără un…

2 săptămâni ago

Tehnologii inovative în construcții: Eficientizarea lucrărilor cu echipamente moderne

Într-o lume unde schimbările constante definesc realitatea noastră, tehnologia stă la baza progresului și eficienței…

3 săptămâni ago

Explorând inima Transilvaniei: Un ghid cultural și de aventură

În inima României se ascunde o regiune plină de istorie și mister - Transilvania. Faimoasă…

o lună ago

Acest site folosește cookies.