RATB începe delimitarea liniilor de tramvai 1 și 10 de traficul rutier

Andrei Beldiman, 26 iun.. 2018

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va începe în iulie, delimitarea liniilor de tramvai 1 şi 10 de traficul rutier.

Costul total al investiţiei se va ridica la 6,28 milioane de lei.

Delimitarea de traficul rutier se va face pe lungimea traseului celor două linii, 21,6 kilometri.

“Primăria Capitalei dă undă verde lucrărilor de delimitare a liniilor de tramvai 1 şi 10 de traficul rutier general. RATB) va începe, în prima decadă a lunii iulie, lucrările de separare prin montarea de garduri, stâlpişori sau borduri între calea de rulare a tramvaielor şi carosabil. În aceste zile se derulează formalităţile pentru preluarea amplasamentului, urmând ca RATB să înceapă lucrările până la data de 10 iulie a.c.”, se arată într-un comunicat al Regiei, transmis Agerpres.

Citiți și Vizitați Bucureștiul la bordul unui double-decker

Lungimea traseului celor două linii de pe inelul central al oraşului care urmează a fi delimitate este de 21,6 kilometri, din care 19,6 kilometri de traseu va fi delimitat cu gard de protecţie. Circa 2 kilometri vor fi delimitați cu stâlpi flexibili. Costul total al investiţiei este de 6.281.261 lei (TVA inclus).

RATB va realiza lucrările în regie proprie pentru două dintre cele patru tronsoane ale traseului, în lungime totală de 8,16 kilometri, din care circa 2 kilometri – stâlpişori. Pentru restul traseului, lucrările vor fi realizate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A.

Citiți și CFR Călători pune în circulație Trenurile Soarelui

Soluţia propusă este instituirea benzii proprii pentru acest traseu.

Se va obţine o viteză sporită de exploatare şi o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent.

Traseul liniilor 1 şi 10 asigură preluarea călătorilor din sudul oraşului (la terminalul Romprim) şi transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piaţa Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piaţa Victoriei, Sos. Ştefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor – Mihai Bravu, Calea Văcăreşti.

← Close