CFR Călători pune în circulație Trenurile Soarelui

Andrei Beldiman, 21 iun.. 2018

CFR Călători pune în circulație Trenurile Soarelui. Peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

Programul estival de circulație, “Trenurile Soarelui”, începe vineri, 29 iunie.

Românii pot călători, vara aceasta, cu trenuri directe către litoral și Deltă. “Trenurile Soarelui” vor fi disponibile până la data de 9 septembrie.

“Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii, 16 trenuri directe (cu ramurile aferente) vor avea ca destinaţie Constanţa/Mangalia, în timp ce 17 de trenuri vor pleca zilnic din gările Capitalei spre Constanta, din care 7 ajung la Mangalia. De asemenea, există legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanţa şi staţiuni”, se menţionează în comunicatul remis Agerpres.

Citiți și Ajungeți mai repede la Aeroportul Henri Coandă cu trenul

Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare. Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

Care sunt prețurile biletelor de tren către litoral?

Reprezentanţii CFR spun că biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variata de oferte comerciale. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.

“O călătorie Bucureşti – Constanţa, fără nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online”, potrivit comunicatului.

Citiți și 25 de ani de transport gratuit pentru un bebeluș născut în tren în Franța

Trenurile Litoral ajung la destinaţie în aproximativ două ore. Acestea circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între Bucureşti Nord – Constanţa şi retur. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta Bucureşti – Constanţa, este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Cursă directă din capitală către Delta Dunării

Pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, va circula zilnic un tren direct InterRegio pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur (IR 1689, cu plecare din Bucureşti Nord la 06:10 si IR 1688, cu plecare din Tulcea Oraş la ora 13:10). De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

Reprezentanţii CFR Călători susţin că persoanele cu dizabilităţi motorii au posibilitatea de a se deplasa mai uşor cu trenul spre şi dinspre litoral. Ele vor beneficia din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistenţă. Acestea includ rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei, asistenţă la urcare/ coborâre şi asistenţă la bordul trenului. Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/ sosiri din gări.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio şi Interregio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

CFR Călători recomandă tuturor călătorilor să îşi procure biletele de tren din timp pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

← Close