Categories: News

IAG și Ryanair dau în judecată guvernul francez

IAG și Ryanair au declanșat acțiuni în justiție împotriva guvernului francez din cauza grevelor controlorilor de trafic aerian și a impactului acestora asupra pasagerilor.

Într-un comunicat de presă, Ryanair a subliniat impactul “creșterii alarmante a numărului de greve ale controlorilor de trafic aerian în Europa” asupra companiilor aeriene, a călătorilor și a afacerilor.

În ultimul an, companiile membre Airlines for Europe(A4E) afirmă că au fost forțate să anuleze aproape 5000 de zboruri ca urmare a grevelor.

Aceste evenimente au un impact direct asupra unui număr de aproximativ 784.000 de pasageri din întreaga Europă. În plus, milioane de călători au fost afectați de întârzierile zborurilor cauzate de devierile de la rutele inițiale ale zborurilor.

Citiți și Airbus avertizează că va părăsi Marea Britanie

Potrivit Eurocontrol, 39.000 de zboruri, reprezentând 30% din întârzierile totale din luna mai, au fost amânate din cauza grevelor personalului de control al traficului aerian. În plus, Eurocontrol previzionează pentru 2018 că numărul total de minute de întârziere va crește cu 53% față de 2017. Acest rezultat este ca urmare a grevelor și a deficitului de personal. În total vor exista 14,3 milioane de minute întârziere în 2018 față de 9,3 milioane de minute în 2017.

IAG și Ryanair intenționează să depună o plângere la Comisia Europeană.

IAG este proprietarul companiei aeriene British Airways. Directorul executiv IAG, Willie Walsh, a declarat:

“IAG și Ryanair intenționează să depună o plângere la Comisia Europeană, deoarece grevele contolorilor de trafic aerian reprezintă cea mai mare provocare pentru industria noastră. Acestea distrug traficul aerian european și au un impact enorm asupra consumatorilor. Este o cauză frustrantă și perturbantă care afectează toate companiile aeriene, dar în special are un impact negativ semnificativ asupra turismului și a economiei Spaniei. Grevele permanente din Marsilia au impact puternic asupra acelor companii aeriene care zboară din Barcelona. ​​Controlorii de trafic aerian din Marsilia au putere asupra majorității zborurilor din spațiul aerian mediteranean. Pentru Vueling acest lucru înseamnă că 50% din zborurile sale sunt afectate. UE trebuie să acționeze acum pentru a proteja drepturile consumatorilor și pentru a preveni daunele pe termen lung pentru economiile europene”.

Citiți și Sute de bilete anulate de British Airways către Dubai și Tel Aviv

“Acțiuni urgente trebuie făcute acum de către guvernul britanic și cel german și de Comisia Europeană, altfel vor fi perturbate mii de zboruri și milioane de pasageri, în special în lunile de vârf, iulie și august.”

Ca răspuns la grevele continue, A4E a propus o perioadă de notificare obligatorie de 72 de ore pentru angajații care doresc să intre în grevă.

IAG și Ryanair vor susține în instanță că legea UE este încălcată prin protejarea în mod neadecvat a zborurilor din spațiul aerian francez.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Redefinirea călătoriilor globale cu World Tourism Portal

Pe măsură ce lumea se redeschide treptat călătorilor post-pandemie, cererea pentru resurse de călătorie fiabile…

2 săptămâni ago

Mai joaca romanii la loterie?

Loteria Romana este una dintre cele mai apreciate de la noi din tara, deoarece premiile…

2 săptămâni ago

Inspiratie pentru Cadouri de Paste: Idei pentru Toate Gusturile si Bugetele

Gasirea cadoului perfect de Paste poate fi o provocare, mai ales cand doresti sa multumesti…

2 săptămâni ago

Wizz Air Malta este un pionier în materie de siguranță și inovație la Parlamentul European, cu certificatul său de operator aerian EASA

 Astăzi, Wizz Air Malta a găzduit o întâlnire importantă de briefing la Parlamentul European. Evenimentul,…

3 săptămâni ago

Cum să ai grijă de zona ta intimă cu un gel intim potrivit?

Fiecare doamnă dorește să fie sănătoasă și frumoasă, însă frumusețea exterioară este imposibilă fără un…

4 săptămâni ago

Tehnologii inovative în construcții: Eficientizarea lucrărilor cu echipamente moderne

Într-o lume unde schimbările constante definesc realitatea noastră, tehnologia stă la baza progresului și eficienței…

o lună ago

Acest site folosește cookies.