O aterizare de urgență s-a soldat cu 53 de pasageri răniți. Unul dintre ei a fost grav afectat. Care sunt cauzele acestui incident? Sursa: Boishakhi TV
53 de persoane au fost rănite, dintre care una grav, în timpul serii de luni, 21 mai. Un avion al companiei naţionale saudite Saudia la Jeddah a efectuat o aterizare de urgență.
La scurt timp, piloţii au constatat o defecţiune la sistemul hidraulic, transmite AFP.
În urma defecțiunii trenul de aterizare din faţă s-a blocat, a informat Biroul de anchete al Aviaţiei civile saudite, într-un comunicat citat de agenţia oficială SPA.
Aeronava aparținea companiei aeriene Saudi Arabian Airlines.
”Pasagerii au fost evacuaţi. Cincizeci şi doi dintre ei au fost răniţi uşor, în timp ce o pasageră a suferit mai multe fracturi şi se află acum sub îngrijire medicală”, a precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, ”a fost deschisă o anchetă mai aprofundată”.
Citiți și despre aterizare de urgență pe Otopeni. Un pasager s-a stins din viață. Cine este victima?
Pe internet a fost postat și un video în care putem observa cum aeronava aterizează sprijinită în botul acesteia. Scântei se răspândesc pe pistă.
Conform presei saudite, avionul a efectuat mai multe volte deasupra aeroportului din Jeddah (400 km sud de Medina) înainte de a începe aterizarea de urgenţă.
Citiți și despre incident în aeroport: un bărbat și-a pierdut viața după ce a căzut de la etaj.
În ianuarie 2004, un Boeing 767 al companiei naţionale saudite a efectuat o aterizare de urgenţă asemănătoare la Medina, incident soldat cu 29 de răniţi, informează Agerpres.
TAROM şi compania aeriană germană Condor Airlines anunță lansarea unui parteneriat comercial de tip codeshare,…
The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection continuă să își consolideze poziționarea ca un spațiu în care…
Compania aeriană FLYONE Airlines continuă procesul de dezvoltare pe piața din România și anunță lansarea…
Cauți o agenție de turism serioasă, care să îți ofere vacanțe fără griji și cu…
Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…
Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…
Acest site folosește cookies.