Eveniment la TNB, expoziție de stampe jamponeze și scene de teatru Kabuki

Andrei Beldiman, 12 iun.. 2018

140 de stampe japoneze din secolele XVIII şi XIX, cu actori şi scene de teatru Kabuki pot fi admirate în cadrul unui eveniment la TNB.

Stampele japoneze fac parte din colecţia privată a lui George Şerban.

Expoziția se va deschide, în premieră, marţi, 12 iunie, de la ora 18:30, în foaierele Sălii Studio a TNB.

Potrivit unui comunicat de presă, colecţia de stampe George Şerban conţine peste 1.000 de lucrări. Acestea au fost realizate de peste 50 de artişti japonezi începând cu secolul XVII, continuând cu secolele XVIII, XIX şi XX.

Expoziţia va fi deschisă până pe data de 1 iulie.

Citiți și Acestea sunt orașele din România care au atras cei mai mulți turiști în primele 4 luni ale anului

În acelaşi cadru, pe 19 iunie, de la ora 19,30, iubitorii teatrului NOH sunt aşteptaţi la Sala Studio a TNB la un spectacol de teatru cu supratitrare în limba română. Vorbim despre un spectacol care se poate vedea mai rar în afara graniţelor Japoniei. “Este vorba despre KOKAJI/FIERARUL, un spectacol de teatru NOH (drama clasică japoneză ale cărei origini numără peste şapte secole de existenţă) în interpretarea companiei Yamamoto Noh Theatre. KOKAJI este o piesă dinamică în două acte din categoria Kiri Noh (piese cu personaje şi animale supranaturale), autorul fiind necunoscut”, precizează comunicatul.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a TNB şi online, pe MyStage.

Conducătorul Companiei Yamamoto Noh Theatre din Osaka şi al fundaţiei cu acelaşi nume, cunoscutul actor Yamamoto Akihiro, este şi preşedintele Asociaţiei Actorilor de Teatru Noh din Japonia. Prin intermediul companiei sale, el contribuie constant la promovarea şi transmiterea valorilor unice ale uneia dintre cele mai vechi forme de artă tradiţională japoneză. Pentru activitatea sa, Yamamoto Akihiro a fost distins în anul 2015 cu premiul Fundaţiei Japonia pentru “Cetăţenie Globală” şi în 2017 cu premiul Ministerului de Afaceri Externe din Japonia.

Citiți și Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” revine la Brașov

Compania Yamamoto Noh Theatre este cunoscută şi apreciată de publicul din România. Aici a fost prezentă în ultimii doi ani cu mai multe spectacole, la Teatrul Naţional Bucureşti (2016) şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Pentru meritele legate de păstrarea şi promovarea valorilor tradiţionale, Yamamoto Noh Theatre a fost inclus pe lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO. Ţelul companiei este acela de a continua tradiţia şi de a face cunoscut NOH în întreaga lume drept o formă vie şi atractivă de teatru clasic care poate fi înţeleasă şi apreciată de oricine.

Înainte să pleci, te rugăm urmărește AIR24 și pe Google News.

← Close