Acestea sunt orașele din România care au atras cei mai mulți turiști în primele 4 luni ale anului

Andrei Beldiman, 05 iun.. 2018

Numărul total de sosiri ale turiștilor în țara noastră a urcat în ianuarie – aprilie 2018 cu aproape 6 procente față de aceeași perioadă a anului 2017.

Municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cel mai mare număr de sosiri ale turiştilor în primele patru luni din acest an.

În perioada ianuarie – aprilie 2018, în structurile de primire turistică din România au fost înregistrate 3,034 milioane sosiri ale turiştilor. Valori mai mari au fost consemnate în Municipiul Bucureşti (597.900), Braşov (380.700), Cluj (168.100) şi Prahova (163.100), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi, 5 iunie.

“Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în perioada 1.01.-30.04.2018, 77,1%. Turiştii străini au reprezentat 22,9%, ponderi similare cu cele din perioada 1.01.-30.04.2017. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,1% din total turişti străini). Din aceştia 83,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Israel (73.200), Germania (72.500), Italia (69.100), Franţa (42.800) şi Regatul Unit (39.000)”, precizează INS.

Citiți și despre turism în Slovenia, ce poate învăța România?

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă, de 3,429 milioane.

Acest lucru reprezintă o creştere cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Agerpres.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 6,019 milioane. Reprezintă o creştere cu 3,6% comparativ cu perioada similară din 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,5% din numărul total de plecări.

În ceea ce priveşte numărul de înnoptări, acestea au însumat 5,734 milioane, în creştere cu 4,8% faţă de cele din primele patru luni ale anului trecut. Înnoptările turiştilor români reprezintă 76,9% din total. În cazul turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,6% din total turişti străini). Dintre aceştia 82,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii a fost de 1,9 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 23,2% pe total structuri de cazare turistică. Reprezintă o creştere cu 0,8 puncte procentuale faţă de perioada ianuarie – aprilie a anului trecut. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (29,5%), hosteluri (17,8%), vile turistice (17,2%), pensiuni turistice (17%) şi spaţii de cazare pe nave (16,4%).

În luna aprilie, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 844.200. Și aici este observată o creştere cu 4,4% faţă de cele din luna aprilie 2017, cele mai multe fiind în Municipiul Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv Tulcea (47,4%) iar cele mai puţine în Delta Dunării, inclusiv Tulcea (1%).

Citiți și despre calitatea serviciilor oferite de companiile din România este îndoielnică.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în aprilie, 74,8%. Turiştii străini au reprezentat 25,2%, similar cu aprilie 2017. Cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,6% din total turişti străini). Din aceştia 85,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Pe de altă parte, la punctele de frontieră s-a înregistrat o scădere a sosirilor vizitatorilor străini cu 7,6%, la 948.100.

Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (90,5%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 53,7% provin din statele Uniunii Europene. Cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (25,3%), Ungaria (23,8%), Italia (9,8%), Germania (8,0%), Franţa (5,4%), Polonia (4,9%) şi Regatul Unit (4,5%).

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2018 au însumat 1,606 milioane, în creştere cu 1,1% faţă de cele din luna aprilie 2017. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 75,4%. Înnoptările turiştilor străini au reprezentat 24,6%. Cea mai mare pondere a turiştilor străini au deţinut-o cei din Europa (72,9% din total turişti străini), iar dintre aceştia 85,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna aprilie 2018 a fost de 1,9 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna aprilie 2018 a fost de 24,8% pe total structuri de cazare turistică. Acesta se află în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2017. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna aprilie 2018 s-au înregistrat la hoteluri (31,7%), hosteluri (19,7%), spaţii de cazare pe nave (18,3%), vile turistice (17,8%) şi pensiuni turistice (17,2%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în luna aprilie 2018, de 1,714 milioane, în creştere cu 0,1% comparativ cu luna aprilie 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,6% din numărul total de plecări.

Înainte să pleci, te rugăm urmărește AIR24 și pe Google News.

← Close