Enjoy

Eveniment cultural în București – La porţile Soarelui. Sânzienele

Iubitorii de artă și tradiții sunt invitați să participe la un eveniment cultural în București. Acesta va avea loc în weekendul 23 -24 iunie.

Evenimentul „La porţile Soarelui. Sânzienele” este un program cultural care reuneşte mai multe activităţi al căror scop este rememorarea obiceiurilor de înnoire a timpului, practicate în această zi.

Evenimentul va avea loc sâmbătă şi duminică la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, București.

Potrivit unui comunicat transmis marţi Agerpres, cu această ocazie, duminică, începând cu ora 11,00, în Muzeul Satului va avea loc un „tur ghidat” al plantelor de leac. În cadrul acestuia ing. Petre Biolan le va vorbi vizitatorilor despre proprietăţile acestor plante.

În aceeaşi zi, începând cu ora 14,30, va avea loc spectacolul ansamblului Vatra Harmanului, prin care este reconstituită atmosfera sărbătorii de Sânziene.

Citiți și Acestea sunt orașele din România care au atras cei mai mulți turiști în primele 4 luni ale anului

La ediţia din acest an sunt invitate Corul bisericesc din Ermioni şi Corul Primăriei din Trikala, ambele din Grecia.

Programul cuprinde şi un târg al meşterilor populari, cu produse tradiţionale, momente de cântec şi dans popular, dar şi ateliere de confecţionat coroniţe din flori de sânziene.

Biletele de intrare poti fi schiziționate la intrarea în muzeu.

„La porţile Soarelui. Sânzienele” se va desfăşura în incinta Muzeului Satului, iar pentru participare este necesară achiziţionarea biletului de intrare în muzeu.

Citiți și Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” revine la Brașov

Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica, aşa cum mai este ea numită în popor, este strâns legată de planta care îi poartă numele – sânziana – şi reprezintă „momentul de cotitură al verii către iarnă”. Astfel, în aceste zile se credea că vara intră în pământ şi conferă plantelor de leac puteri miraculoase.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti. Muzeul a fost inaugurat la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea al României. Publicul a început să aibă acces în interiorul său începând cu 17 mai 1936. În prezent una dintre cele mai mari atracții turistice ale Bucureștiului.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Noi date din Egiptul Antic: hieroglife purtând pecetea regală a faraonului Ramses al III-lea

Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…

o lună ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

2 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

2 luni ago

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

5 luni ago

Legați-vă centura. Acestea sunt cele mai periculoase rute din Europa cu cele mai multe turbulențe

Turbulența pare să fi devenit unul dintre subiectele fierbinți ale anului 2024, cu multiple incidente…

5 luni ago

Un pas major către combustibilul sustenabil pentru aviație: Test operațional SAF finalizat cu succes la Charleroi

Într-o inițiativă comună, Wizz Air, Airbus, Moeve și Aeroportul Charleroi au anunțat încheierea cu succes…

5 luni ago

Acest site folosește cookies.