Pașaport Anglia. Condiţii de călătorie în Marea Britanie 1 ianuarie 2021. Noi reguli pentru români

Anghel Irina, 25 dec.. 2020

Noi reguli de călătorie în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021. Ce condiții vor respecta românii? E nevoie de pașaport pentru Anglia? 

Marea Britanie va introduce noi condiţii de călătorie pentru cetăţenii români, începând de la 1 ianuarie 2021. Care sunt urmările Brexit care ne afectează.

Când poți merge fără viză în Marea Britanie

„Conform noilor reglementări anunţate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru şederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, cetăţenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare”, a comunicat Ministerul român al Afacerilor Externe.

Un vizitator poate intra în Marea Britanie de mai multe ori în această perioadă, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv în Marea Britanie prin mecanismul vizitelor repetate sau continue. Vizitatorii pot merge în vacanţe, participa la şedinţe şi conferinţe sau participarea la cursuri scurte.

Când ai nevoie de viză în Marea Britanie

După Brexit, de la 1 ianuarie 2021, orice persoană din afara țării care vrea să muncească în Marea Britanie trebuie să îndeplinească anumite cerințe. Nu există un plafon maxim pentru numărul de persoane care pot face cerere pe Traseul muncitorilor calificaţi.

Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să arate că:

• Au o ofertă de muncă – susţinută de un sponsor agreat de Ministerul de Interne – la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui angajator cu sediul în Marea Britanie;

• Au obţinut salariul minim corespunzător calificării (adică 25.600 GBP sau salariul actual pentru locul de muncă efectiv, oricare dintre cele două va fi cel mai mare);

• Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).

Dacă solicitantul câştigă între 20.480 de lire sterline (pragul minim de salariu pentru toţi muncitorii calificaţi) şi 25.600 GBP este posibil să facă totuşi cerere de viză pentru Muncitori Calificaţi „dând la schimb” puncte pentru anumite caracteristici ca să se încadreze în cerinţa salariului. Este posibil de exemplu să dea puncte la schimb dacă:

• Are un loc de muncă într-un domeniu care suferă de lipsă de forţă de muncă;

• Are un doctorat într-un subiect relevant pentru locul de muncă;

• Este nou-venit pe piaţa muncii din Marea Britanie (cerinţa salariului pentru nou-veniţi va fi cu 30% mai scăzută decât cea pentru muncitori cu experienţă indiferent de domeniu, până la limita inferioară de 20.480 GBP).

Taxe viză Marea Britanie

Pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi îngrijirii şi în afară de cazul în care se aplică o anumită exceptare de la regimul vizelor. Solicitanţii care sosesc în Marea Britanie pentru o perioadă mai îndelungată decât şase luni vor trebui de asemenea să achite Suprataxa de Sănătate pentru Imigrare (IHS), care le va permite accesul la sistemul de sănătate din Marea Britanie prin intermediul Sistemului Naţional de Sănătate (NHS). 

Cei care doresc să rămână pe perioade mai lungi de şase luni, cu scopul de a munci, a studia sau a locui în Marea Britanie, vor trebui să depună o cerere de viză. Cererea va putea fi depusă pe site-ul GOV.UK, dar atenție, va trebui demonstrat că se îndeplinesc criteriile relevante şi punctajul necesar vizei pentru care se depune cererea.

Cetăţenii UE care primesc viza vor primi și acces securizat la informaţiile privind statutul lor de imigrare prin intermediul unui serviciu online, pe care îl vor putea folosi pentru a-şi confirma drepturile şi pentru a accesa servicii diverse, în loc să folosească un document fizic privitor la statutul lor.

Solicitanţii de viză care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, folosind o aplicaţie de smartphone. S-ar putea ca unii solicitanţi să trebuiască să se prezinte la un Centru pentru Cereri de Viză dacă nu posedă paşaport biometric, nu pot folosi aplicaţia sau cip-ul lor biometric nu poate fi citit.

„Cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de şase luni (pentru activităţi de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităţilor britanice. Autorităţile britanice au prevăzut două modalităţi pentru obţinerea vizei. Astfel, cetăţenii români posesori ai unui paşaport simplu electronic pot obţine viza online, prin accesarea paginii de internet (https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanţii au la dispoziţie un ghid conţinând procedura detaliată de obţinere a vizei. Persoanele care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, utilizând o aplicaţie pentru telefoane inteligente (tip smartphone). MAE subliniază că solicitările pentru obţinerea vizei nu se pot depune în baza cărţii de identitate. Cetăţenii români care nu deţin paşaport simplu electronic şi aplică în baza unui paşaport simplu temporar trebuie să depună documentaţia personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: Bucureşti, sector 1, strada Buzeşti nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentaţiei, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet https://pos.tlscontact.com/bbu_en”, anunță MAE.

Solicitanţii de viză vor avea de plătit o taxă. Guvernul britanic a publicat lista taxelor de viză la adresa online https://www.gov.uk/government/publications/visa-regulations-revised-table/fees-5-october. Condiţiile pentru angajaţii sezonieri nu au fost anunţate încă.

O excepţie este prevăzută pentru românii care intră sub incidenţa Sistemului UE de soluţionare a situaţiei de rezidenţă. Este vorba de persoanele care s-au înscris în programul britanic de menţinere a rezidenţei după Brexit (EU Settlement Scheme). Românii înscrişi în acest program vor putea să intre în Marea Britanie folosind documentele naţionale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

Verificarea cazierului judiciar. Când este refuzată viza pentru Marea Britanie

În cadrul noului sistem de imigrări, Marea Britanie va introduce o abordare unitară, coerentă şi mai fermă cu privire la cazierul judiciar ce se va aplica tuturor cetăţenilor. Cei ce doresc să intre pe teritoriul Marii Britanii pot fi refuzaţi dacă:

– Au o condamnare cu închisoare de cel puţin 12 luni;

– Au săvârşit o faptă penală care a cauzat daune grave;

– Sunt recidivişti care dau dovadă de o nesocotire constantă a legii;

– Caracterul, conduita sau cercul lor de apropiaţi înseamnă că prezenţa lor nu va contribui la binele public.

Pașapoarte Anglia 1 ianuarie 2021

Până pe 1 octombrie 2021 cetăţenii UE pot intra în Marea Britanie cu paşaport sau document naţional de identitate aşa cum o fac şi acum.

Începând cu 1 octombrie 2021, cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei vor avea nevoie de paşaport pentru a călători în Marea Britanie. Cu toate acestea, cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei ale căror drepturi sunt protejate prin Acordul de Retragere, de exemplu cei care intră sub incidenţa Programului de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme) şi a prevederilor privind micul trafic de frontiera (muncitorii la frontieră) vor putea să călătorească în Marea Britanie folosind documentele naţionale de identitate până la 31 decembrie 2025 cel puţin.

Intrarea pe teritoriul britanic se va face doar cu paşaport, dar nu de la 1 ianuarie 2021

Intrarea pe teritoriul Marii Britanii se va face în baza cărţii de identitate doar până pe 30 septembrie 2021, ulterior fiind necesar paşaport. 

„Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se va putea realiza în baza paşaportului sau a cărţii de identitate româneşti valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza paşaportului valabil (paşaport simplu electronic, paşaport simplu temporar)”, transmite MAE.

În lipsa unui acord, Marea Britanie nu va mai face parte din Zona de Aviaţie Comună Europeană (ECAA) – cea mai mare piaţă liberalizată de aviaţie din lume care dă drepturile pline de operare în spaţiul european pentru transport de pasageri dinspre Regatul Unit către alte ţări europene. 
Libertăţile prevăzute de ECAA permit între altele dreptul de a ateriza în alte ţări din motive tehnice, de a face escală într-o ţară şi a prelua pasageri pentru a-i transporta într-o a treia ţară, dar şi a face curse interne pe teritoriul altei ţări. De la 1 ianuarie 2021, licenţele operatorilor aerieni britanici devin invalide în UE, astfel că aceştia ar putea fi obligaţi să-şi mute afacerea într-una din ţările blocului comunitar pentru a beneficia în continuare de drepturi depline. Toate certificările, licenţele şi înmatriculările piloţilor, pieselor şi aeronavelor vor trebui revalidate într-o ţară membră UE. 

Ministrul britanic al Transporturilor Grant Shapps a declarat că se aşteptă ca UE să prezinte măsuri pentru situaţii neprevăzute – pe care Londra le va respecta la rândul său- dar că Marea Britanie amână pentru a obţine anumite „flexibilităţi suplimentare rezonabile”.

Vicepreşedintele pentru regiunea Europa a Asociaţiei Internaţionale de transport aerian Rafael Schvartzman a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că ar fi opţiunea preferată, altfel Marea Britanie ar trebui să încheie acorduri bilaterale cu fiecare ţară membră în parte, adică „o situaţie foarte dramatică cu care nu ne aşteptăm să ne întâlnim”.

Marea Britanie a realizat acorduri cu   SUA, cu Israel, Canada, Norvegia şi Elveţia.

Există încă anumite semne de întrebare referitor la industria aviatică şi dacă aceasta va fi inclusă într-o înţelegere privind relaţiile viitoare dintre UE şi Marea Britanie. Deocamdată analiștii spun că nu se așteaptă ca impactul Brexitului să aducă probleme în circulația avioanelor.

Brexit: transporturile cargo, charter sau de afaceri? 

în lipsa unui acord, operatorii britanici vor fi obligaţi să aplice pentru permise pentru toate zborurile către ţările europene membre UE. O aeronavă operată de o companie britanică va avea nevoie de permis separat pentru fiecare ţară în care lasă un transport.

Dave Edwards de la Asociaţia pentru Charter aerian a spus că nu e nimic clarificat în privinţa modului în care vor fi operate zborurile charter, cargo sau business britanice între ţările membre.

„Este o mare îngrijorare a sectorului. Sperăm în continuare la un acord, dar în acelaşi timp suntem realişti ţinând cont de timpul rămas. Operatorii aerieni britanici s-ar putea afla într-o postură foarte dezamăgitoare”, a spus el. 

Călătorii Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021. Cât se stă în aeroport
Există multe întrebări dacă se va sta mult în aeroport la plecarea din Marea Britanie. În special britanicii ar putea petrece mult timp pentru a trece de  controlul de securitate.

În octombrie, Boris Jonhnson dădea de înțeles că vrea ca cetăţenii britanici să aibă în continuare acces la porţile de acces electronic automat prin care trec cetăţenii UE în aeroporturi şi la terminale Eurostar. Codul vamal din Schengen cere o verificare manuală a paşaporturilor cetăţenilor non-UE, iar asta poate face doar un agent vamal. Asta înseamnă că britanicii nu vor putea trece direct prin porţile electronice. 

În special după 2022, UE îşi schimbă regulile de control de la verificări manuale la un sistem informatic automat de înregistrare a cetăţenilor non-UE. 

E pozibil să apară dispoziţii prin care să se asigure accesul la porţile electronice rapide pentru cetăţenii UE, spaţiului economic european şi Suediei, posesori ai paşapoartelor biometrice, care sunt  valabile Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, SUA, Singapore şi Coreea de Sud. 

Brexit: Ce se întâmplă cu licenţele piloţilor obțintu în Marea Britanie?

 „Pe mulţi îi aşteaptă unele decizii dificile: Volume de afaceri incerte în anul următor, ca şi costuri, cheltuieli fără nicio viziune clară asupra relaţiei viitoare între UE şi Marea Britanie. Lucrurile s-ar putea schimba până al sfârşitul anului dar pentru moment mesajul guvernului este pregăteşte-te pentru ce e mai rău şi speră că va fi bine”, declară  Martin Robinson, CEO sucursalei britanice a Asociaţilor Piloţilor şi Proprietarilor de avioane.

Specialiștii se așteaptă ca programele britanice de instruire să fie mai puţin competitive, iar taxele şcolilor de pilotaj să se scumpească. Asta dacă piloții vor avea nevoie de  aprobare UE de la EASA, autoritatea de siguranţă aviatică a blocului comunitar pe lângă cea obţinută de la autorităţile britanice de reglementare. 

← Close