News

Panică pe Aeroportul Otopeni. O tânără a fost găsită inconștientă în toaletă

Momente de panică pe Aeroportul Otopeni, după ce o tânără a fost găsită inconștientă într-o cabină. O altă persoană a intrat în toaletă și a văzut întreaga scenă. Din primele informații, se pare că tânăra și-ar fi provocat singură răni pe mâini.

În urmă cu doar câteva ore, o tânără a fost găsită inconștientă în toaletă, pe Aeroportul Otopeni, după ce o altă persoană a intrat în cabină și a văzut ce s-a întâmplat.

Momentan, nu se știe identitatea femeii despre care se crede că ar fi încercat să își provoace tăieturi pe mâini.

Momente de panică pe Aeroportul Otopeni, după ce o femeie în vârstă de 30 ani a fost găsită inconștientă într-un dintre cabinetele aflate lângă zona terminalului de plecări.

O altă persoană a încercat să intre în toaletă, moment în care a văzut-o pe femeia respectivă. Martorii spun că tânăra era agitată și s-ar fi luptat de mai mult timp cu depresia.

Au fost alertate autoritățile, iar la fața locului a venit și un echipaj SMURD, pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Echipajele au fost nevoite să spargă ușa, pentru a putea intra în toaletă.

Ipotezele luate în calcul de anchetatori

Momentan, nu se cunosc prea multe detalii despre cazul femeii găsită inconștientă în toaletă. Potrivit primelor informații, femeia s-ar fi retras în cabină, unde și-ar fi provocat singură răni pe mâini și în zona gâtului.

De asemenea, unele surse mai spun că tânăra ar fi urmat un tratament cu antidepresive. La fața locului, au ajuns și oamenii legii, care au luat în calcul toate variantele, inclusiv cea în care femeia a încercat să își facă rău singură.

O altă ipoteză luată în calcul de anchetatori este cea în care femeie s-ar fi speriat atunci când nu a mai putut să iasă din cabină, moment în care și-a provocat rănile grave.

După ce a fost găsită inconștientă, tânăra a fost transportată la spital. Se pare că tânăra se află în stare gravă, ca urmare a rănilor de pe mâini. Medicii au decis să o intubeze.

Aștefănoaiei Cristiana

Share
Published by
Aștefănoaiei Cristiana

Recent Posts

FLYONE Airlines anunță noi rute din București pentru sezonul de vară 2026

Compania aeriană FLYONE Airlines continuă procesul de dezvoltare pe piața din România și anunță lansarea…

2 luni ago

Pamtour – Agenție de Turism din Râmnicu Vâlcea pentru Vacanțe All Inclusive, Excursii și Sejururi de Vis

Cauți o agenție de turism serioasă, care să îți ofere vacanțe fără griji și cu…

5 luni ago

Noi date din Egiptul Antic: hieroglife purtând pecetea regală a faraonului Ramses al III-lea

Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…

7 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

8 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

8 luni ago

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

11 luni ago

Acest site folosește cookies.