Directorul Airbus a afirmat că România prezintă o situație inconstantă

Andrei Beldiman, 17 mai. 2018

Serge Durand, directorul Airbus, a declarat că țara noastră este importantă pentru compania Airbus, dar situația instabilă nu este benefică pentru mediul de afaceri

Dl. Durand a vorbit despre obiectivele companiei și a oferit perspectiva sa în privința mediului de afaceri din România.

Acesta a acordat un interviu în exclusivitate pentru Mediafax.

Acesta a declarat că țara noastră este importantă pentru compania Airbus. Istoria colaborărilor se întinde de-a lungul a 46 de ani. Printre altele, Airbus a creat o nouă companie în Brașov, în 2012. De curând a lansat Airbus Helicopters, care îşi propune să producă un nou tip de elicopter. Cu toate acestea producţia nu a început încă. De asemenea există și un sediu pentru activităţi de proiectare în Bucureşti, care lucrează pentru Airbus Aerospace. În total, 1.300 de oameni lucrează pentru Airbus în România, fiind create indirect 5.000 de locuri de muncă.

Citiți și despre lansarea unei noi rute Tarom, între Sibiu și Stuttgart.

În planurile de viitor Airbus și-a propus să câștige o licitație la Ministerul de Interne privind achiziţionarea de elicoptere. Acestea ar urma să fie utilizate de SMURD. Totodată, anul acesta, Airbus își dorește să-și asigure poziția în domeniul militar, vizând flota de elicoptere Puma.

Dacă țara noastră va lua în considerare cumpărarea de elicoptere de atac, Airbus ar vrea să fie luată în considerare și consultată.

Citiți și despre Aeroportul Internaţional Maramureş va fi operațional din vara 2018.

Întrebat ce părere are despre mediul de afaceri din România, Serge Durand a preferat să se refere doar la industria aeronautică. Airbus, împreună cu industria aeronautică, a creat o asociaţie care se numeşte ARIE – Asociaţia română a industriei elicopterelor.

În prezent se află într-o situaţie foarte bună, dar, de câţiva ani, nu vede semnale pozitive din partea Guvernului în privinţa produselor sale. “În acelaşi timp, actuala situaţie noi o simţim ca fiind inconstantă, o lipsă de stabilitate, această situaţie inconstantă nu este benefică pentru afaceri”. A afirmat dl. Durand. Vizualizați întregul interviu pe mediafax.ro.

← Close