Va fi deschisă o rută nouă Tarom, între Sibiu și Stuttgart

Andrei Beldiman, 17 mai. 2018

O nouă rută Tarom va fi lansată începând cu luna iulie 2018. Cu ajutorul acesteia orașele Sibiu și Stuttgart vor fi mult mai accesibile de către cei interesați.

Operatorul aerian naţional TAROM va lansa, în 15 iulie 2018, ruta Sibiu – Stuttgart.
Vor exista trei zboruri dus-întors pe săptămână, informează compania Tarom.

“Vara anului 2018 se anunţă a fi una plină de veşti bune pentru pasagerii care aleg serviciile Aeroportului Internaţional Sibiu. TAROM – Compania Naţională de Transporturi Aeriene a României, cel mai longeviv partener al Aeroportului Internaţional Sibiu, anunţă lansarea rutei Sibiu – Stuttgart începând cu data de 15 Iulie 2018”, precizează operatorul aerian naţional.

Zborurile vor fi efectuate în zilele de miercuri, vineri şi duminică.

Destinație Data lansării Plecare din Sibiu – sosire Stuttgart  Plecare din Stuttgart – sosire Sibiu
Stuttgart 15 Iulie 2018 09.25 – 11.25 17.20 – 19.20

În prezent, pe Aeroportul Internaţional Sibiu, compania TAROM operează zboruri directe spre Munchen, cu şase frecvenţe pe săptămână, de luni până sâmbătă.

“Creştem capitalul de încredere al companiei TAROM. Încrederea trebuie să devină un vector constant al competitivităţii noastre pe piaţă. Sibiul este un pol reprezentativ de creştere şi potenţial pentru TAROM. Avem încredere că odată cu reînnoirea flotei companiei, introducerea cursei directe Sibiu – Stuttgart răspunde cerinţelor pieţei şi asigură o perioadă scurtă de maturizare a rutei”, a declarat Werner-Wilhelm Wolff, directorul general al TAROM.

Citiți și despre alte noi rute Tarom, începând cu 1 iulie.

La rândul său, directorul general al Aeroportului Internaţional Sibiu, Marius Ioan Gîrdea, a precizat că noul zbor TAROM este rezultatul politicii de dezvoltare a traficului de pasageri al aeroportului care urmăreşte consolidarea şi întărirea parteneriatelor existente.

“Crearea unui context atractiv pe termen lung pentru companiile aeriene este o condiţie esenţială pentru atragerea de noi rute sau extinderea celor existente. În mod cert, anunţul extinderii operaţiunilor companiei TAROM la Sibiu validează această abordare şi în acelaşi timp ne motivează pentru a menţine această traiectorie ascendentă”, a arătat Marius Ioan Gîrdea.

Citiți și despre cele două aeronave Tarom, unice pe piața de profil, care vor intra în flota companiei.

Gabriel Tischer, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Sibiu, a arătat că noul zbor fructifică potenţialul turistic şi de business al regiunii deservite de aeroport.

“Echipa de management a Aeroportului International Sibiu fructifică din nou, împreună cu compania TAROM, potenţialul turistic şi de business al regiunii pe care aeroportul o deserveşte. Deciziile companiilor aeriene în ceea ce priveşte lansarea de rute de la aeroportul sibian, printre care şi ruta anunţată astăzi de către compania TAROM, Sibiu – Stuttgart, înclină tot mai mult balanţa în direcţia atingerii obiectivului principal al managementului actual, cel de a transforma aeroportul într-o companie profitabilă”, a mai spus Tischer.

← Close