News

Avionul invizibil F-35 a fost folosit pentru prima dată în misiuni de luptă

Israelul a anunțat că este prima țară din lume care a folosit avionul invizibil F-35 pentru operațiuni de luptă.

Israelul a folosit pentru prima oară avioanele sale F-35 în misiuni de luptă.

Anunțul a fost făcut în timpul zilei de marți, 22 mai, de către comandantul armatei aerului, citat de AFP.

„Adir” („puternicele”), numele în ebraică pentru F-35, „sunt operaționale și iau parte la misiuni de luptă”, a afirmat generalul Amikam Norkin, într-o conferință de presă la Herzliya (centru).

Citiți și despre Romaero a semnat un acord cu o firmă din Israel.

„Am efectuat prima lovitură din lume pornită de la un F-35”, a adăugat el.

„Am atacat în două rânduri în Orientul Mijlociu folosind F-35, suntem primii din lume care am făcut asta”, a subliniat el, potrivit afirmațiilor sale, publicate pe site-ul armatei aerului din Israel.

Acesta nu a oferit detalii suplimentare.

În ultimii ani, armata israeliană a lovit zeci de ținte în Siria.

Printre acestea se numărăr poziții ale armatei regimului Bashar al-Assad, convoaie de arme cu destinația Hezbollah și, mai recent, instalații și echipamente iraniene.

Israel este un stat recunoscut pentru cea mai puternică armată din regiune. A primit la finele lui 2016 primele sale avioane F-35. Acestea au fost însărcinate să asigure superioritatea militară într-o zonă unde are numeroși dușmani, informează HotNews.ro.

In total, statul evreu a primit 50 de exemplare ale avionului invizibil. Acesta este construit de grupul american Lockheed Martin. Israelul anunțase în decembrie că primele sale avioane de acest gen au devenit operaționale.

Armata israeliană a lovit în data de 10 mai ținte militare iraniene în Siria. Citiți mai multe detalii AICI.

Această operațiune a stârnit îngrijorări legate de riscul unei confruntări deschise între Israel și Iran.

Avioanele F-35 sunt prezentate de Israel drept unul dintre răspunsurile la „amenințarea” iraniană deoarece pot trece nedetectate de rachetele S-300 livrate Iranului de către Rusia.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Pamtour – Agenție de Turism din Râmnicu Vâlcea pentru Vacanțe All Inclusive, Excursii și Sejururi de Vis

Cauți o agenție de turism serioasă, care să îți ofere vacanțe fără griji și cu…

4 săptămâni ago

Noi date din Egiptul Antic: hieroglife purtând pecetea regală a faraonului Ramses al III-lea

Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…

3 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

4 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

4 luni ago

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

7 luni ago

Legați-vă centura. Acestea sunt cele mai periculoase rute din Europa cu cele mai multe turbulențe

Turbulența pare să fi devenit unul dintre subiectele fierbinți ale anului 2024, cu multiple incidente…

7 luni ago

Acest site folosește cookies.