Atac al forţelor aeriene irakiene asupra Statului Islamic în Siria

Andrei Beldiman, 14 mai. 2018

Un atac al forţelor aeriene irakiene au distrus un centru de comandă al Statului Islamic în Siria.

Forţele aeriene irakiene au lansat o lovitură aeriană împotriva unui centru de comandă al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria.

Anunțul a fost făcut în timpul zilei de luni, 14 mai, de către televiziunea de stat irakiană, citând un comunicat al armatei, relatează Reuters.

Lovitura aeriană a fost ordonată de premierul irakian Haider al-Abadi. În urma acesteia a fost distrusă o clădire folosită ca centru de comandă şi de sprijin logistic, a precizat televiziunea.

Armata aeriană irakiană a lansat deja mai multe bombardamente împotriva SI în Siria anul trecut. Acestea au avut loc cu aprobarea guvernului sirian şi a coaliţiei conduse de SUA care luptă împotriva Statului Islamic.

Luna trecută, premierul Al-Abadi a afirmat că ‘va lua toate măsurile necesare dacă militanţii SI ameninţă securitatea Irakului’.

Şeful guvernului irakian a declarat victoria finală asupra grupării jihadiste în decembrie anul trecut. Însă Statul Islamic mai reprezintă încă o ameninţare în zonele de-a lungul graniţei cu Siria. Gruparea a continuat să organizeze ambuscade, asasinate şi atentate în Irak.

Irakul are relaţii bune cu Iranul şi Rusia, principalii susţinători ai preşedintelui Bashar al-Assad în războiul civil din Siria. Țara se bucură în acelaşi timp de un sprijin puternic din partea coaliţiei conduse de SUA. Aceasta luptă împotriva Statului Islamic.

Un atac cu rachete și lovituri aduse țintelor militare iraniene în Siria, din partea armatei israeliene a avut loc în noaptea de 8 spre 9 mai.

Armata israeliană a lovit în noaptea de miercuri spre joi zeci de ţinte militare iraniene în Siria.
Aceasta este răspunsul la tirurile cu rachete atribuite Iranului asupra unor poziţii ale Israelului pe Platoul Golan, a indicat un purtător de cuvânt militar israelian, citat de AFP.

Spaţiul aerian al Irakului, dar şi frontierele țării au fost închise timp de 24 de ore, în weekend. Această măsură de prevenire a fost aplicată în vederea alegerilor legislative.

Spaţiul aerian şi frontierele Irakului au fost închise timp de 24 de ore, începând de la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă.

← Close