Zbor întârziat pentru 24 de ore. Pasagerii au fost neglijați total de compania aeriană

Andrei Beldiman, 31 mai. 2018

Cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie a avut un zbor întârziat pentru 24 de ore. Sute de pasageri au fost lăsați de izbeliște în aeroport.

Sâmbăta trecută mii de pasageri au fost lăsați să aștepte ore întregi pe Aeroportul din Manchester din cauza unei furtuni puternice. Zeci de zboruri au fost anulate și reprogramate.

Din păcate compania aeriană TUI a uitat complet despre pasagerii zborului care urma să decoleze către Dalaman, în Turcia. Acesta a fost întârziat cu 24 de ore. Din momentul în care compania a aflat aceste informații avea obligația să găsească în cel mai scurt timp camere de hotel pentru pasageri. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Din fericire, normele europene privind drepturile pasagerilor specifică obligația de îngrijire pe care companiile aeriene trebuie să o acorde. De asemenea este specificată și compensația pe care trebuie să o plătească.

Există numeroase opțiuni pentru cazare în apropierea Aeroportului din Manchester. Iar o companie atât de mare precum este TUI ar trebui să aibă un plan de rezervă în cazul unei situații de genul celei produse.

Șocant a fost anunțul personalului din aeroport, când, la 1 noaptea, a informat pasagerii că trebuie să-și caute singuri cazare.

Mulți au rămas pe aeroport, alături de familii, copii și au dormit acolo în timpul nopții.

Compania a afirmat că de obicei face tot posibilul să găsească rapid o soluție, dar, de data aceasta, a fost mai dificil decât de aștepta.

Cel puțin fiecare pasager are dreptul de a primi 400 de euro compensație pentru situația neplăcută. Iar TUI este obligată să informeze pasagerii despre aceasta.

În loc ca TUI să se simtă obligată să plătească despăgubiri și să explice pasagerilor cum să intre în posesia banilor, compania le sugerează să îi recupereze din asigurarea de călătorie.

← Close