Traficul aerian din Europa a revenit la condiții normale de desfășurare

Andrei Beldiman, 04 apr.. 2018

Traficul aerian european a fost afectat în cadrul zilei de 3 aprilie din cauza unei defecțiuni tehnice. Eurocontrol anunță că sistemul de control al traficului aerian din Europa a revenit la normal.

Conform Agerpres sistemul de control al traficului aerian din Europa funcţionează din nou în mod normal.

În timpul zilei de marţi, 3 aprilie 2018, o defecţiune tehnică a provocat întârzieri la jumătate din zborurile europene. Anunțul a fost făcut de Eurocontrol, organizaţia europeană pentru siguranţa navigaţiei aeriene.

“Putem confirma că toate sistemele noastre funcţionează în mod normal”, a informat Eurocontrol, printr-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Twitter. Reprezentanții Eurocontrol au adăugat că au demarat o analiză aprofundată a problemei cu care s-a confruntat marţi astfel încât, pe viitor, să fie evitate astfel de incidente, relatează Agerpres.

La rândul său, aeroportul din Frankfurt (Germania), unul dintre cele mai importante hub-uri pentru transportul aerian din Europa, a anunţat şi el că a revenit la un regim normal de funcţionare după pana de marţi.

În timpul zilei de marți, 3 aprilie, Eurocontrol a menționat o “defecţiune a sistemului ameliorat de gestiunea tactică a fluxurilor”, denumit ETFMS.

Acest lucru a redus capacităţile de zbor din Europa cu 10%, riscând să provoace întârzieri pentru circa 15.000 de zboruri, jumătate din cele aproape 30.000 de zboruri programate marţi în spaţiul aerian european.

Mai multe aeroporturi europene au început să semnaleze în cursul după-amiezii perturbări în activitate.

Aeroportul Amsterdam-Schipol i-a invitat pe călători să consulte informaţiile de pe site-ul său în urma incidentului de la Eurocontrol, menţionând “posibile consecinţe asupra procedurilor de plecare”.

“Traficul nostru se confruntă cu întârzieri din cauza unor probleme în sistemele @eurocontrol.”, a indicat şi aeroportul din Helsinki, pe rețeaua socială Twitter.

La rândul său, aeroportul din Bruxelles a anunţat că decolările “sunt de acum limitate la zece pe oră” şi că evaluează “impactul pentru orele următoare.”

Citiți și despre:

← Close