News

Grevă la TAROM! Niciun avion nu va decola timp de 3 ore

Se anunţă grevă la TAROM. Marţi, pe 23 august, niciun avion al companiei nu va decola între orele 4:00 şi 7:00 dimineaţa. Sindicaliștii spun că vor organiza astfel de acţiuni de protest de două ori pe săptămână, iar în viitor va urma şi o grevă generală. Ei precizează că timp de 3 ore, niciun avion nu va decola, în ziua de marţi. Totul după ce negocierile privind un nou contract colectiv de muncă au eşuat.

Marti, piloţii TAROM anunţă că participă la protest şi, între orele 04:00 – 07:00, nu va decola niciun avion al companiei.

Sindicatul Unit TAROM a început să strângă semnături în vederea declanşării conflictului colectiv de muncă, cerinţă transmisă deja către angajator.

„Calendarul protestelor va începe cu notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicatul sindicatului.

Sindicaliştii mai precizează că, încă din 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă, iar termenul agreat de părţi pentru încheiere expiră pe 23 august.

„Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom „, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii sindicatului susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui CCM, însă conducerea TAROM nu a dat curs niciuneia dintre revendicările formulate, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 de lei.

„Dacă până la data de 23 august 2022 nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, se subliniază în comunicat.

Aștefănoaiei Cristiana

Share
Published by
Aștefănoaiei Cristiana

Recent Posts

FLYONE Airlines anunță noi rute din București pentru sezonul de vară 2026

Compania aeriană FLYONE Airlines continuă procesul de dezvoltare pe piața din România și anunță lansarea…

o săptămână ago

Pamtour – Agenție de Turism din Râmnicu Vâlcea pentru Vacanțe All Inclusive, Excursii și Sejururi de Vis

Cauți o agenție de turism serioasă, care să îți ofere vacanțe fără griji și cu…

3 luni ago

Noi date din Egiptul Antic: hieroglife purtând pecetea regală a faraonului Ramses al III-lea

Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…

6 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

6 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

6 luni ago

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

9 luni ago

Acest site folosește cookies.