Este analizată implementarea unui sistem de protecție Metrorex în stația Piața Victoriei

Andrei Beldiman, 25 apr.. 2018

Este luată în calcul posibilitatea implementării unui sistem de protecţie Metrorex, a călătorilor în stația de metrou Piața Victoriei.

Acest sistem presupune instalarea de platforme cu uşi culisante la peron.

În acest moment nu există o sursă de finanţare certă, potrivit informaţiilor furnizate miercuri de companie.

“Pentru sporirea siguranţei cetăţenilor la metrou, Asocierea TIAB – Grupul Vinci Logic IT Consult SRL a propus Metrorex implementarea unui ‘sistem de protecţie a călătorilor din staţiile de metrou prin instalarea de platforme cu uşi culisante la peron’, în staţia de metrou Victoriei 1. Ca orice propunere primită, în acest sens, se poartă discuţii pentru stabilirea căilor de urmat pentru propunerea tehnică, clarificarea aspectelor tehnice şi a celor legale pentru implementare unui astfel de proiect pilot”, precizează compania, conform unui comunicat Agerpres.

Proiectul este o propunere care vine în urma unei crimee comise în decembrie 2017 de Magdalena Şerban.

O tânără și-a pierdut viața după ce a fost împinsă pe şinele de metrou în staţia Dristor. Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă persoană pe linia de metrou în staţia Costin Georgian. Aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.

Potrivit Metrorex, implementarea unui proiect-pilot se realizează doar în baza reglementărilor legale. Până în momentul de față proiectul de investiţii din toate staţiile de metrou nu îndeplinește condiţiile necesare care să stea la baza unei decizii de implementare.

Metrorex susţine că până în prezent nu au fost identificate metodele de recuperare a investiţiei.

Viorel Lucaci, inspector de stat la Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), a declarat pentru Agerpres, că montarea panourilor de protecţie a călătorilor nu poate fi realizată în toate staţiile metroului bucureştean. Acest lucru presupune modificări substanţiale structurale.

Orice sistem de transport implică existenţa unor riscuri. Incidentul tragic soldat cu un deces la staţia Dristor 1 a generat discuţii în premieră. În acest sens, s-a conturat ideea montării la metroul bucureştean a panourilor de îmbarcare/debarcare.

În ceea ce priveşte metroul din Bucureşti, orice improvizaţie structurală sau funcţională aplicată unui sistem de transport complex cum este metroul implică efecte indirecte care nu întotdeauna sunt avantajoase.

În prezent există la nivel internaţional două soluţii constructive aferente sistemelor de panouri pentru protecţia călătorilor.

Prima soluţie – panouri, în două variante, continue cu uşi glisante sau doar intermitente cu spaţii goale în dreptul uşilor ramelor. Acestea nu ating tavanul staţiei, adică la jumătate de înălţime (circa 1,2 – 1,5 metri) faţă de nivelul peronului. Sunt prinse doar pe platforma peronului. Acestea pot fi amplasate la marginea peronului (pentru metrou) sau retrase la o anumită distanţă (de obicei la 1 – 1,5 metri, preponderent pentru sistemul feroviar).

A doua soluţie presupune panouri cu uşi glisante montate pe toată înălţimea staţiei. Acestea au o complexitate superioară primei soluţii, fiind mai costisitoare, asigurând o securitate sporită călătorilor. Sunt montate la marginea platformei peronului, cu prindere atât pe platformă cât şi în tavan, având aplicabilitate în special pentru staţiile de metrou de tip “tub” sau “tunel”.

În unele staţii pot fi aplicate soluţii mixte ale celor două variante.

← Close