News

Avionul condamnaţilor vine spre România. Marea Britanie trimite infractorii acasă

După încheierea oficială a Brexitului, Marea Britanie a decis că nu va mai ține infractorii de origine poloneză și română în închisorile britanice.

Așadar, un așa numit „avion al condamnaților” va pleca spre România săptămâna viitoare. Acesta este însă doar începutul operaţiunilor de deportare a infractorilor. 

Infractorii, trimiși din Marea Britanie în România și Polonia cu avionul

30 de pasageri ai avionului sunt infractori și criminali condamnați. Ei au fost până acum închiși în Marea Britanie, care a decis să îi trimită spre țările de origine.

Românii şi polonezii sunt primii care vor părăsi penitenciarele din Marea Britanie.

Conform informațiilor transmise de The Independent, două zboruri cu câte 30 de infractor vor pleca spre România și spre Polonia. Săptămâna viitoare, miercuri, pe 13 ianuarie 2021, va pleca primul avion din Lodra, urmând să aterizeze la București. De luni, 4 ianuarie 2021, sunt permise zborurile dinspre Marea Britanie în România. 

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Marea Britanie a declarat că infractorii străini din închisorile britanice vor fi expulzaţi în continuare, indiferent de riscuri: „Ne menţinem angajamentul de a elimina infractorii străini şi cei care încalcă regulile de imigraţie şi vom continua să desfăşurăm operaţiunile cu măsurile adecvate”.

Există mai multe discuții legate de al doilea zbor al avionului condamnaţilor, care pleacă peste două săptămâni către Varșovia.

Britanicii par să ignore complet faptul că Polonia a interzis în urmă cu două săptămâni orice zbor din Marea Britanie, din cauza temerilor legate de noua tulpină de coronavirus. Guvernul de la Varşovia nu a confirmat dacă va permite acestei curse charter să aterizeze pe teritoriul Poloniei.

ONU critică dur decizia Marii Britanii

Reprezentanții ONU avertizează că deportaţii riscă să se confrunte cu „dificultăţi financiare extreme” şi potenţial trafic de persoane la întoarcerea în ţara lor de origine, din cauza nivelurilor deja ridicate de şomaj ca urmare a pandemiei. 

Pierre Makhlouf, director adjunct la Bail for Immigration Detinees, a declarat că este „pur şi simplu uluitor” faptul că Marea Britanie a continuat să organizeze zboruri charter în timpul ultimului lockdown.

„Prin această decizie a guvernului, cazurile de coronavirus scapă de sub control, în timp ce tuturor ni se cere să facem sacrificii uriaşe pentru a salva vieţi şi a proteja Sistemul Naţional de Sănătate. Desigur, nu există nicio modalitate de a opera aceste zboruri în siguranţă ”, a declarat Makhlouf.

La rândul ei, Sonia Lenegan, director juridic al unei ascociaţii britanice care îi sprijină pe emigranţi a explicat problemele din decizia guvernului: „Nu este clar dacă doar cei care au un test negativ pentru COVID-19 vor fi urcaţi în avion săptămâna viitoare. Există, de asemenea, riscul ca Regatul Unit să permită răspândirea în continuare a virusului în alte ţări,continuând cu aceste zboruri.”

Reprezentanții autorităților din Marea Britanie au oferit asigurări că infractorii şi gardienii care îi vor escorta vor purta măşti şi mănuşi. De asemenea, criminalilor li se va lua temperatura înainte de fi ridicaţi din închisoare. 

Istrate Claudiu

Share
Published by
Istrate Claudiu

Recent Posts

Compania Ryanair a făcut anunțul pentru această categorie de pasageri

Un comunicat transmis de compania aeriană Ryanair a făcut mai multe anunțuri importante pentru români…

o oră ago

Airbus livrează primul elicopter UH-72B Lakota către Garda Națională a Armatei SUA

Airbus Helicopters a livrat primul UH-72B, cea mai recentă versiune a elicopterului său Lakota, Gărzii…

2 săptămâni ago

Aeroport Otopeni: Pasagerii posesori ai certificatului digital european nu mai trec prin controlul DSP

Începând de astăzi, 13 iulie, toți pasagerii care sosesc pe aeroportul Henri Coandă din țări…

2 luni ago

Blue Air operează două zboruri săptămânale Iași-Londra Heathrow

Astăzi a fost inaugurat zborul de linie Iași-Londra Heathrow (și retur), operat de compania Blue…

4 luni ago

Acest avion ar putea ajunge oriunde în lume în patru ore. Cât vor costa biletele

Industria aviației este în criză, există o presiune globală pentru a reduce emisiile de carbon,…

4 luni ago

Trenurile Soarelui 2021! București – Constanța și retur din 11 iunie, plus cele private

CFR a anunțat că trenurile Soarelui vor reveni din 11 iunie și vor circula până…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.