Categories: News

Avion deturnat în Belarus. Liderii UE se reunesc într-un summit la Bruxelles

Avion deturnat în Belarus, după ce la bord ar fi fost o alertă falsă ce anunța prezența unei bombe la bort. Mai mulți agenți KGB ar fi pus la punct toată operațiunea, pentru a devia avionul  spre aeroportul din Minsk, pentru ca Roman Protasevici – trecut de regimul de la Minsk pe o listă a persoanelor căutate pentru „acțiuni teroriste” – să poată fi arestat.  Totuși, specialiștii spun că nimic n-ar fi justificat deturnarea la Minsk a cursei Atena – Vilnius a companiei Ryanair. În cazul unei urgențe, cel mai apropiat aeroport era cel din Vilnius.

Cursa  Ryanair care a fost deturnată a stârnit mari discuții la  Bruxelles, unde se reunește un summit între cei mai mari lideri ai lumii. Se pare că executivul de la Bruxelles va propune companiilor aeriene din statele membre să evite spațiul aerian al Belarusului.  În cadrul reuniunii vor fi discutate și noi sancțiuni pentru Belarus, după deturnarea unui avion comercial.

La același Summit al  Consiliului European se va discuta și despre relațiile cu Rusia și Marea Britanie, pandemia COVID-19 și combaterea schimbărilor climatice.

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis va susține la reuniunea Consiliului European necesitatea elaborării unui document strategic al Uniunii cu privire la abordarea viitoare a relațiilor cu Federația Rusă.

Referitor la relațiile Uniunii Europene cu Marea Britanie, președintele „va evidenția necesitatea menținerii unei abordări constructive a Uniunii bazate pe principiile unității, solidarității și nediscriminării.”

De asemenea, este de așteptat ca liderii UE să discute și despre relația cu China, în contextul în care Parlamentul European a blocat acordul comercial UE-China.

Reuniunea extraordinară a Consiliului European are loc în perioada 24-25 mai 2021.

Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu despre gestul președintelui Aleksandr Lukașenko

Lukașenko ar fi cel ce a dat ordinul de a deturna un zbor comercial între două state membre UE și NATO creează un precedent periculos pentru alte autocrații și de aceea nu trebuie să rămână fără un răspuns ferm din partea comunității internaționale. Lukașenko „a depășit o linie roșie” și se poate vorbi de „terorism de stat”, iar autoritățile de la Minsk trebuie să afle că astfel de gesturi se plătesc, a arătat fostul șef al diplomației.

„Un astfel de act are consecințe foarte grave. Sunt foarte multe voci la nivelul UE care spun că suntem în prezența unui act de terorism de stat, pentru că o rută comercială intra-Uniunea Europeană, cu toate garanțiile de securitate pe zbor și supusă regulilor și normelor de funcționare și de operare în UE, nu poate fi un astfel de zbor deturnat pur și simplu, printr-un gest al unui stat tranzitat. Mai mult decât atât, în acest moment discutăm despre cetățeni ai UE care sunt supuși perchezițiilor și controalelor în mod evident abuzive din partea autorităților din Belarus”, a comentat Cristian Diaconescu, duminică seara, la Digi24.

„Acest gest făcut evident în ideea de a aresta un opozant pune în pericol securitatea navigației înăuntrul Uniunii Europene, iar Uniunea Europeană are obligația să răspundă inclusiv instituțional la această atitudine. Fiind vorba de o atitudine total ieșită din comun, autoritățile de la Minsk trebuie să afle că la astfel de gesturi există și costuri. Ceea ce a făcut Lukașenko prin atitudinea sa nu trebuie lăsat doar la nivelul unei preocupări sau îngrijorări politice”, subliniază fostul șef al diplomației.

„Să ne imaginăm ce-ar înseamna un astfel de precedent oriunde în lume, dacă s-ar permite ca autoritățile unui stat, survolat pentru o perioadă redusă de timp, la un moment dat să intercepteze avioane comerciale permițându-și atitudini brutale față de zborul respectiv sau față de călătorii din acel avion, care n-au absolut nicio legătură cu opțiunile, atitudinile, reacțiile politice din statul survolat”, atrage atenția Cristian Diaconescu.

Uniunea Europeană are la dispoziție o serie de măsuri categorice care ar pune în dificultate autoritățile din Belarus. E posibil să se recomande evitarea spațiului aerian din Belarus, e posibil să fie înăsprit regimul sancțiunilor, dar în orice caz o astfel de situație nu poate rămâne fără răspuns, a spus din nou fostul ministru.

Sancțiunile economice extrem de drastice ar fi cele mai potrivite măsuri, pentru că afectează autoritatea unor astfel de dictatori, dar pe de altă parte, și cetățenii statului au de suferit, deși nu au nicio vină în marea lor majoritate, a arătat Cristian Diaconescu.

„Discutăm de o situație care replicată în alte colțuri ale lumii, poate produce probleme extrem de grave fie legat de cetățeni, fie legat de securitatea tranzitului aerian, dar și în alte zone care folosesc elemente tranzitorii – ce se întâmplă cu vasele care traversează Golful Persic, de exemplu, unde și-acolo sunt state care din timp în timp creează probleme având la bază tot argumente de natură politică sau strategică? Regulile dreptului aerian sunt reguli internaționale la care toate statele membre ale convențiilor sau acordurilor în materie au aderat și din acest punct de vedere, indiferent de problemele interne, dileme politice, chiar chestiuni care țin de conflict, acestea nu se extind asupra celor care sunt obligați într-o formă sau alta de anume parcursuri aeriene să tranziteze teritorii. Cei care s-au urcat în avion n-au fost întrebați dacă sunt de acord sau nu să tranziteze teritoriul belarus”, a explicat Cristian Diaconescu.

Aștefănoaiei Cristiana

Share
Published by
Aștefănoaiei Cristiana

Recent Posts

Aeroport Otopeni: Pasagerii posesori ai certificatului digital european nu mai trec prin controlul DSP

Începând de astăzi, 13 iulie, toți pasagerii care sosesc pe aeroportul Henri Coandă din țări…

2 săptămâni ago

Blue Air operează două zboruri săptămânale Iași-Londra Heathrow

Astăzi a fost inaugurat zborul de linie Iași-Londra Heathrow (și retur), operat de compania Blue…

2 luni ago

Acest avion ar putea ajunge oriunde în lume în patru ore. Cât vor costa biletele

Industria aviației este în criză, există o presiune globală pentru a reduce emisiile de carbon,…

2 luni ago

Trenurile Soarelui 2021! București – Constanța și retur din 11 iunie, plus cele private

CFR a anunțat că trenurile Soarelui vor reveni din 11 iunie și vor circula până…

2 luni ago

TAROM pe 1 iunie 2021: „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor!”

TAROM organizează un eveniment special de ziua copiilor. Compania Națională lansează campania „Avion cu motor,…

2 luni ago

Zborurile Ryanair București – Timișoara și retur, revin din iunie. TAROM vine cu oferte de nerefuzat

Zborurile Ryanair pe ruta București - Timișoara și retur, revin din 2 iunie 2021, de…

2 luni ago

Acest site folosește cookies.