Airbus livrează primul elicopter UH-72B Lakota către Garda Națională a Armatei SUA

Adrian, 09 sept.. 2021

Airbus Helicopters a livrat primul UH-72B, cea mai recentă versiune a elicopterului său Lakota, Gărzii Naționale a Armatei SUA de la unitatea de producție din Columbus, Mississippi. Această livrare este prima din cele 18 elicoptere UH-72B Lakota comandate în prezent pentru a sprijini misiunile critice ale Gărzii Naționale.

„Odată cu adăugarea modelului UH-72B Lakota în flota noastră, armata SUA își sporește capacitatea de a salva vieți, de a proteja comunitățile și de a oferi ajutor în cazul unui dezastru, exact atunci când este cea mai mare nevoie de aceasta”, a declarat colonelul Calvin Lane, manager de proiect al Armatei SUA pentru elicopterele utilitare. „Elicopterul Lakota este un element de bază al armatei de mai bine de 15 ani și așteptăm cu nerăbdare să beneficiem de cele mai recente tehnologii și performanțe pe care le va oferi cea mai nouă variantă 72B, fără costuri suplimentare de cercetare și dezvoltare pentru armată.”

UH-72B este cea mai recentă versiune a elicopterului utilitar ușor al armatei, deja recunoscut ca fiind cea mai populară aeronavă comercială de serie, de la prima atribuire a contractului Lakota în 2006. Armata profită de avantajele unui program comercial de tip COTS, primind îmbunătățiri și consolidări ale produsului prin evoluția aeronavei, fără a investi bani guvernamentali în dezvoltarea acestor capacități.

Având la bază modelul H145, o aeronavă de mare succes, UH-72B încorporează tehnologii care sporesc atât siguranța, cât și performanțele de zbor, și menționăm aici rotorul principal cu cinci pale, rotorul spate de tip Fenestron, motoarele Safran Arriel 2E și suita de avionică Helionix proiectată de Airbus. Suita Helionix prevede un pilot automat dual-duplex avansat, în patru axe, pentru a asigura anvelopa de zbor și protecția în situațiile over-limit, decolarea automată și abordările zborului la punct fix complet cuplat.

„Echipele noastre din Mississippi, printre care se numără însuși veterani ai Armatei SUA și ai Gărzii Naționale, sunt mândre să construiască și să livreze prima aeronavă din această nouă versiune Lakota în sprijinul misiunilor esențiale ale armatei care protejează și servesc țara noastră”, a declarat Scott Tumpak, vicepreședinte responsabil pentru programele de elicoptere militare Airbus în SUA. „Mulțumim Armatei pentru încrederea pe care a acordat-o companiei Airbus de mai bine de 15 ani și ducem mai departe angajamentul dezvoltării moștenirii Lakota pentru femeile și bărbații în uniformă care depind de aceasta”.

Cu aproape 10 configurații diferite disponibile, Lakota oferă performanțe dovedite, fiabilitate operațională remarcabilă și adaptabilitate de neegalat pentru un spectru larg de misiuni militare. Airbus Helicopters construiește Lakota la unitatea sa de producție din Columbus, Mississippi, care are o forță de muncă de aproape 250 de angajați, formată în proporție de 40% din veterani americani.

Înainte să pleci, te rugăm urmărește AIR24 și pe Google News.

← Close