Aeroportul Otopeni și Băneasa au o nouă conducere
Ministerul Transporturilor a numit persoane noi în fruntea aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Compania Națională Aeroporturi București are începând de vineri un nou consiliu de administrație și un nou director general.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat vineri schimbările din Compania Națională Aeroporturi București. Noul director general este Cosmin Peșteșan. Modificările au fost făcute ca urmare a pierderilor suferite de companie și a lipsei măsurilor de redresare.
„Aeroporturile Otopeni și Băneasa au de astăzi la conducere profesioniști: un nou consiliu de administrație și un nou director general. Compania Națională Aeroporturi București a avut pierderi de 120 de milioane de lei anul trecut. Desigur, pandemia a afectat major veniturile companiei, dar măsurile necesare de reducere a costurilor nu au fost aplicate. În condițiile unei reduceri a traficului și veniturilor cu 70%, s-au acordat prime salariale de milioane de lei în 2020”, a anunțat, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
„Recent au apărut în spațiul public o serie de fotografii care arătau starea deplorabilă a interiorului clădirii. I-am cerut noului director general Cosmin Peșteșan să se ocupe cu prioritate de aceste aspecte care ne fac de rușine principala poartă de intrare aeriană în țară. În noul consiliu de administrație membrii sunt atât specialiști în aviație, cât și oameni cu profil solid în business, finanțe și audit. Prioritar pentru ei este un plan solid de dezvoltare și finanțare a aeroportului, a noului terminal modern, care să aibă infrastructuri feroviare și rutiere de sec. 21 integrate”, a precizat ministrul Drulă.
Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…
Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…
Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…
Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…
Turbulența pare să fi devenit unul dintre subiectele fierbinți ale anului 2024, cu multiple incidente…
Într-o inițiativă comună, Wizz Air, Airbus, Moeve și Aeroportul Charleroi au anunțat încheierea cu succes…
Acest site folosește cookies.