Aeroportul Internaţional Baia Mare va fi redeschis în luna iunie

Andrei Beldiman, 09 mai. 2018

Există șanse mari pentru ca Aeroportul Internaţional Baia Mare să fie redeschis traficului intern şi extern în luna iunie.

Aeroportul Internaţional Baia Mare a fost închis, în urmă cu 2 ani, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare.

Vestea posibilei redeschideri a fost făcută marţi seara de către preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, în cadrul Galei Ambasadorilor Turismului.

“Au început să vină banii şi pentru finanţarea lucrărilor de la aeroport. Aproape 80% din lucrările care sunt deja făcute la aeroport sunt şi achitate. Sper ca luna viitoare directorul aeroportului, dl. Buda, să ne anunţe că activitatea operaţională va fi reluată sau cel târziu până la sfârşitul lunii iunie. Sunt lucruri care încercăm să le facem din suflet. Sunt lucruri care încercăm să le facem pentru cei care vin după noi” a declarat Gabriel Zetea.

Citiți și despre rezultatele ultimului studiu în privința calității serviciilor companiilor din România.

Aeroportul a fost închis traficului aerian în urmă cu doi ani de zile pentru lucrări de reabilitare şi modernizare, inclusiv prelungirea pistei cu aproape 400 de metri.

Zetea a mai subliniat, în faţa celor prezenţi la Gala Ambasadorilor Turismului, că pe lângă o mai bună promovare a brandului “Maramureş”, judeţul are nevoie de o infrastructură rutieră şi aeroportuară mult mai bună.

“E nevoie de o promovare mai agresivă a brandului local Maramureş. Am mai înţeles că nu e suficient să faci acest lucru. Trebuie ca Maramureşul să aibă şi infrastructura de acces. Degeaba avem pensiuni frumoase dacă e greu să ajungi la ele. Degeaba avem biserici frumoase la care vor să ajungă toţi oamenii din lumea asta pentru că bisericile de lemn din Maramureş sunt unicat, unele sunt în patrimoniul Mondial UNESCO. Mai avem atât de multe alte monumente în patrimoniul UNESCO. Și cred că avem cea mai mare concentraţie pe metru pătrat de monumente aflate în patrimoniu. (…). Am înţeles acest lucru. De anul trecut am făcut deja o serie de lucruri (…) două dintre proiectele de infrastructură extrem de importante, reabilitarea drumului judeţean de pe Valea Izei şi plata lucrărilor pentru Aeroportul Internaţional Maramureş să se şi întâmple, toate proiectele fiind finanţate.” A spus preşedintele CJ Maramureş.

Citiți și despre toate evenimentele aviatice care vor avea loc anul acesta în România și Moldova.

El a adăugat că, în cursul zilei de vineri, viceprim-ministrul Paul Stănescu se va afla în judeţ. Acesta va semna contractul de finanţare a două tronsoane de drum judeţean.

“Vineri, va fi la Palatul Administrativ din Baia Mare, viceprim-ministrul României, Paul Stănescu, ministrul dezvoltării care în cadrul unei şedinţe a CJ Maramureş va semna, alături de mine, contractul pentru reabilitarea drumului judeţean Valea Izei, în valoare de 116 milioane de lei şi alţi 37 de milioane de lei pentru un alt tronson de drum dintre Valea Izei şi Bârsana”, a afirmat Gabriel Zetea. informează Agerpres.

← Close