Categories: News

Accident aviatic de la Cluj. Mărturia unui pasager: „Am văzut cum a explodat”

Au fost momente de panică, seara trecută, pentru 113 pasageri care au venit din Egipt pe aeroportul din Cluj. Anvelopele trenului de aterizare au explodat la contactul cu solul, iar scânteile produse au provocat un incendiu. Echipajele de pompieri au intrat imediat pe pistă pentru a stinge flăcările. Toţi pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, însă povestesc că aterizarea a fost una extrem de dură. Timp de mai multe ore, aeroportul a rămas închis.

Ora 19 şi 35 de minute. Un avion Fly Egipt aterizează pe aeroportul din Cluj-Napoca. Un zgomot puternic atrage atenţia celor 113 pasageri care veneau din Hurghada, dar şi echipajului de la bord. Toate cele patru pneuri ale trenului principal de aterizare explodaseră la contactul cu solul.

Femeie: Nu a aterizat foarte bine. A picat dintr-o dată, a dat cu roata. Cred că atunci a explodat. Că am simţit, am văzut cum a explodat.

Scânteile produse prin frecarea de pistă provoacă un incendiu după câteva secunde. Primii care văd flăcările sunt operatorii turnului de control.
Operator: Sunt flăcări la motor.

Tot ei dau alarma. Se activează planul roşu de intervenţie. Pompierii serviciului privat al aeroportului sunt primii care ajung lângă aeronavă, la două minute de la apel.

Operator: Opriţi motoarele, pompierii sunt chiar în spatele aeronavei.

Cirpian Cornea, ISU Cluj: Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al aeroportului. Toţi pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, în condiţii normale.

David Ciceo, directorul aeroportului: Este posibil să fi avut viteză foarte mare. La pistă nu este nicio problemă.

Alex Prunean, reporter Observator: Pentru ca toate probele să fie conservate, aeronava avariată trebuie să rămână pe pistă exact în locul în care s-a oprit, până când la Cluj vor sosi specialiştii din cadrul AIAS.

Aeroportul a fost redeschis abia în această dimineaţă, la ora 4 şi 15 minute. Este a doua aterizare cu probleme în decurs de o lună, pe aeroporturile din România. La finalul lunii septembrie, o aeronavă Wizz Air a survolat minute bune oraşul Iaşi, pentru că nu funcţiona trenul de aterizare. În cele din urmă, însă, aterizarea s-a făcut în siguranţă.

Aștefănoaiei Cristiana

Share
Published by
Aștefănoaiei Cristiana

Recent Posts

FLYONE Airlines anunță noi rute din București pentru sezonul de vară 2026

Compania aeriană FLYONE Airlines continuă procesul de dezvoltare pe piața din România și anunță lansarea…

o săptămână ago

Pamtour – Agenție de Turism din Râmnicu Vâlcea pentru Vacanțe All Inclusive, Excursii și Sejururi de Vis

Cauți o agenție de turism serioasă, care să îți ofere vacanțe fără griji și cu…

3 luni ago

Noi date din Egiptul Antic: hieroglife purtând pecetea regală a faraonului Ramses al III-lea

Unul dintre motivele pentru care Egiptul modern este o destinație turistică internațională de top vizează…

6 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

6 luni ago

Transfer Aeroport VIP: Pentru Managerii Care Vor Să Scape De Stresul Traficului

Imaginează-ți: e ora 5 dimineața. Afară e liniște, dar agenda ta deja urlă în fundal.…

6 luni ago

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

9 luni ago

Acest site folosește cookies.