Adria Airways va opera zboruri din București către Ljubljana de la finele lunii martie

Andrei Beldiman, 02 apr.. 2018

Compania slovenă Adria Airways va începe să opereze de pe 27 martie zboruri săptămânale între București și Ljubljana.

Cea mai mare companie aeriană din Slovenia, Adria Airways, membru Star Alliance, operează, începând cu data de 27 martie 2018, zboruri pe ruta Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Ljubljana Airport.

Vor exista două curse pe săptămână, urmând ca, din data de 4 iunie 2018, să aibă loc o suplimentare. Aceasta va consta în alte două zboruri săptămânale, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

“Ne bucurăm să ne aflăm, pentru prima dată, la Bucureşti şi să deschidem sezonul estival cu două curse săptămânale; vom ajunge, ulterior, la o frecvenţă de patru. Bucureşti este una din cele mai importante destinaţii pentru Adria Airways.”

A declarat Christian Schneider, oficialul Adria Airways, la evenimentul inaugural, în cadrul căruia a avut loc şi tradiţionalul salut cu apă al aeronavei.

Conform Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 41 de companii aeriene, care transportă pasageri către 152 de destinaţii.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Sursa: Ager Press

Adria Airways este membru Star Alliance, cea mai mare asociație aeriană din lume, din decembrie 2004. În colaborare cu partenerii Star Alliance, oferă conexiuni atractive și convenabile în întreaga lume.

Calitatea de membru al Star Alliance demonstrează că este o companie aeriană modernă și eficientă, care îndeplinește toate cele mai recente standarde și cerințe de siguranță, tehnice și comerciale. Admiterea în Star Alliance a fost rezultatul multor ani de bună colaborare cu Lufthansa.

În calitate de membru al Alianței, oferă acces la 28 de companii aeriene. Împreună, conectează 1.300 de destinații în 190 de țări.

Alianța a fost înființată în 1997 ca prima asociație aeriană cu adevărat globală care oferă clienților legături internaționale și călătorii confortabile. A fost votată cea mai bună alianță globală a companiilor aeriene de către Business Traveler Magazine în 2003, 2006, 2007 și 2008 și de către organizația Skytrax în 2003, 2005, 2007 și 2009.

Citiți și despre:

Înainte să pleci, te rugăm urmărește AIR24 și pe Google News.

← Close