Trebuie să joci constant la cazinouri pentru a avea câștiguri financiare?

Aștefănoaiei Cristiana, 29 ian.. 2024

Majoritatea iubitorilor de jocuri de noroc joacă ocazional și fac acest lucru pentru distracție. Sunt puține persoanele care au dorit și au reușit să facă din jocul în cazinouri o profesie în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba despre jucătorii profesioniști care participă la turnee mondiale, unde sunt puse la bătaie premii de milioane de dolari. Câștigarea unui astfel de turneu îi poate asigura unui jucător un trai mai mult decât bun pentru toată viața.

Dacă este clară situația jucătorilor profesioniști, ce se întâmplă cu celelalte categorii de jucători din punct de vedere al câștigurilor financiare? Trebuie și aceștia să joace constant sau este posibil să facă bani și jucând ocazional? Citește mai departe pentru a afla detalii care te vor ajuta să clarifici lucrurile cu privire la acest aspect.

Stabilește un buget și setează-ți așteptări realiste

Ca jucători ocazionali, oamenii aleg diverse jocuri, precum păcănele, baccarat, blackjack, ruletă, pariuri sportive. În plus, ei profită și de promoții precum rotiri gratuite la anumite sloturi, bonus de bun venit, cash back ș.a. Toate aceste jocuri sunt o posibilă sursă de câștiguri financiare indiferent dacă joci ocazional sau constant.

Mare parte din jocurile de cazinou fiind bazate exclusiv pe noroc oferă șanse aproximativ egale pentru toate categoriile de jucători. Așa că trebuie să ai clare în minte așteptările referitoare la cazinouri. Fie că joci în fiecare zi, fie că joci din când în când, jocurile îți oferă aceleași șanse.

Există și jocuri de la care poți să ai așteptări mai mari dacă stăpânești strategii de joc. De exemplu, în cazul jocului blackjack se pot aplica tehnici precum numărarea cărților, care te ajută să reduci avantajul casei și să îți crești astfel șansele de câștig.

Pentru a avea câștiguri financiare nu trebuie mereu să te bazezi pe profitul obținut din joc. Este nevoie și să fii foarte bine organizat cu banii pe care vrei să îi cheltuiești în cazinou.

Dacă pariezi haotic și joci toată suma pe o singură miză, este evident că nu vei avea câștiguri financiare. Dacă îți stabilești însă un buget clar și îl împarți pe sesiuni de pariere, atunci șansele tale de câștig cresc. Îți poți planifica o anumită sumă pe care să o joci într-o oră, de exemplu.

Jocurile pe care le alegi fac diferența

Un alt factor care îți influențează câștigurile tale financiare sunt tipurile de jocuri pe care le alegi.

Nu opta pentru un joc pe care nu îl stăpânești suficient de bine. Dacă cunoști doar regulile de bază ale pokerului sau ale oricărui alt joc, este recomandat să joci variante gratuite până când vei fi suficient de pregătit pentru a te așeza la mese unde se joacă pe bani reali. Cu cât cunoști mai bine un joc cu atât poți participa la partide cu mize mai mari și astfel șansele tale de câștig să fie mai mari.

Nu alege jocuri bazate exclusiv pe noroc și care au un avantaj al casei mare. Foarte rar se întâmplă să câștigi la sloturi, acestea fiind construite pe baza unui generator de numere aleatorii. De asemenea, ruleta este un alt joc bazat doar pe noroc. Nu te ajută foarte mult strategiile de pariere, acestea având mai degrabă un rol de gestionare a pariurilor.

Orientează-te spre jocuri în care se folosesc și abilități, nu doar noroc. Poker și blackjack sunt două opțiuni foarte bune.

Încearcă pe cât posibil să participi la jocuri cu un avantaj al casei cât mai redus. Cu cât avantajul casei este mai mare, cu atât șansele tale de câștig scad.

Greșeli comune pe care trebuie să le eviți

Există anumite greșeli pe care le fac toți jucătorii și astfel șansele unor câștiguri financiare din gambling scad.

Niciodată nu trebuie să încerci să îți recuperezi pierderile. Dacă te confrunți cu o serie de pierderi repetate în timpul unei sesiuni de joc, decizia cea mai bună este să te oprești din joc și să reiei activitatea a doua zi când ai mintea limpede.

În momentul în care urmărești recuperarea pariurilor pierdute joci condus de emoții negative, ai un stil de joc neglijent și nu faci altceva decât să riști să pierzi și mai mult decât ai făcut-o deja.

Nu te lăsa condus de superstiții. Aproape fiecare jucător consideră că are un număr norocos, o culoare norocoasă, o zi norocoasă etc. Unii se ghidează după acest principiu și pariază doar pe numerele lor norocoase.

Nu juca dacă ai băut prea mult alcool sau dacă ești într-o stare psihică proastă. Riști să iei decizii greșite pe care le vei regreta ulterior.

Dacă joci în cazinouri online, citește întotdeauna termenii și condițiile jocului și ale promoțiilor. Dacă ești corect informat știi la ce să te aștepți de la jocul sau bonusul pe care îl alegi.

Nu trebuie să ai niciodată așteptări nerealiste. Când joci într-un cazinou nu este sănătos să îți imaginezi că vei pleca acasă cu suma dublată sau triplată. Pentru că jocurile de cazinou sunt bazate pe noroc, este posibil să câștigi potul cel mare cum la fel de bine este posibil să mergi acasă cu buzunarele goale, deci nu uita sa joci responsabil!

Concluzie

După cum ai observat, nu există un răspuns clar (“Da” sau “Nu”) la întrebarea “Trebuie să joci constant la cazinouri pentru a avea câștiguri financiare?”. Totul depinde de mai mulți factori care țin atât de jocuri cât și de deciziile tale ca jucător.

Pentru șanse cât mai mari de câștig, joacă informat, alege jocuri pe care le stăpânești bine, optează pentru jocuri cu un avantaj al casei scăzut și ține cont de greșelile comune pe care le poți face fără să îți dai seama.

Înainte să pleci, te rugăm urmărește AIR24 și pe Google News.

← Close