Românii iau cu asalt farmaciile cerând iodură de potasiu. Ministrul Sănătății: România are stocuri în caz de necesitate

Adrian, 04 mart.. 2022

Românii caută cu disperare în farmacii iodura de potasiu care este folosită în cazul unui atac nuclear. După știrea de azi dimineață în care Ucraina anunța că a fost un atac la centralele nucleare de pe teritoriul său și că cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost bombardată, farmaciile au fost luate cu asalt în vederea realizării de stocuri.

Ministrul sănătății intervine: Nu luați preventiv iodură de potasiu, provoacă afecțiuni

Iodura de postasiu care a fost folosită în România imediat după explozia centralei nucleare din Ucraina la tragicul eveniment de la Cernobîl din 1986 este la mare căutare în aceste zile după ce Vladimir Putin amenință vestul cu un posibil atac nuclear.

Specialiștii precizeaza că cel puțin un eveniment de dimensiunea exploziei de la Cernobîl nu mai este posibil în aceste zile și chiar dacă centrala din Ucraina, bombardată în această dimineață, ar fi lovită de un obuz chiar în reactorul nuclear o explozie de dimensiunea evenimentului din 1986 nu mai este posibilă.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a intervenit astăzi printr-o postare pe Facebook în care a anunțat cetățenii români că nu este necesar să fie consumată iodura de potasiu în scop preventiv. De asemenea medicul a mai subliniat că aceasta provoacă afecțiuni grave, în special în zona glandei tiroidiene.

Ministerul Sănătății: În caz de nevoie o vom distribui în cel mai scurt timp

Vădit îngrijorat de cererea mare a românilor care au epuizat stocurile din farmacii, Ministrul Sănătății, precizează în postarea de pe contul oficial al ministerului că: „În caz de nevoie, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populației de către autoritățile de sănătate publică din fiecare județ.”, transmite Ministerul Sănătății.

Postarea integrală:

„Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide.

În caz de urgență determinată de un posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătății organizează asigurarea stocurilor, conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică.

Producerea și stocarea acestui produs sunt asigurate de către SC Antibiotice SA și Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

În caz de nevoie, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populației de către autoritățile de sănătate publică din fiecare județ.” scrie Ministerul Sănătății pe  contul oficial de Facebook.

Îngrijorarea populației din comentariile postate pe pagina Ministerul Sănătății de Facebook este că în cazul unui eveniment nefericit autoritățile nu ar face față să distribuie aceste pastile.

Este important de menționat  că pe internet circula deja anunturi ale unor cetățenii care au stocuri de iodură de potasiu și care încearcă să fie vândută la supra-preț pe internet. Evitați specula cu acest medicament și urmați recomandările medicilor.


Breaking News: Se interzice aragazului pe bază de gaz - >>>>
← Close