News

„Refuz să cred că ai plecat”. Edi a murit la doar 25 de ani, după ce a ignorat steagul roşu şi a intrat în apă la Costineşti. Tânărul era logodit de doar patru luni

Se logodise în urmă cu patru luni şi urma să se căsătorească. Din păcate, în loc de nuntă şi veselie, Edi va fi plâns de cei dragi în drum spre cimitir. Tânărul de 25 de ani a murit, marți dimineaţa, după ce a ignorat steagul roşu şi avertismentele salvamarilor şi a intrat în apele mării la Costineşti.

A fost scos din ape de turişti, iar cadrele medicale sosite la faţa locului au încercat în zadar să îl readucă la viaţă. Inima lui s-a oprit pentru totdeauna. „Un pacient de 25 de ani a fost găsit în stop cardiorespirator. S-au efectuat manevre de resuscitare 50 de minute, dar, din păcate, fără rezultat favorabil. Pacientul a fost declarat decedat. La fața locului s-a intervenit cu SMURD B, SAJ B2 și SAJ C2”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Tatarici.

Vestea morţii a căzut ca un trăsnet printre cei dragi din Suceava. Apropiaţii au început să scrie mesaje de condoleanţe pe reţelele de socializare, plângând dispariţia tânărului. „Refuz să cred că ai plecat / Refuz să cred că ne-ai lăsat / Cu inimile praf de dor / Refuz să cred măi Edișor! / De ce a trebui să pleci / Să lași în urmă inimi reci / Aveai în față toată viața / Trăiai cu zâmbet și speranță! / Acum ești sus și ne privești / Cu același zâmbet din povești / Dar marea și-a luat tributul / Pentru tine a fost sfârșitul. / Mi-ai fost prieten, mi-ai fost frate / Ai fost acolo zi și noapte / Sper că ești într-un loc senin / Măi Edișor, îți spun drum lin! / Ly bro”, „Sincere condoleante;Dumnezeu sa il odihneasca in pace!”.

„Drum lin către ceruri prietene, cu foarte mare părere de rău îți scriu aceste cuvinte. Ai fost și vei rămâne în amintirea noastră un super băiat.. Dumnezeu să te ierte Edi!”, „Dumnezeu să te ierte, Edi! Odihnește-te în pace! Prea tânăr erai pentru o astfel de tragedie…”, „Dumnezeu sa te ierte si sa iti dea un loc in imparatia lui”, „Viață veșnică să-ți dea Dumnezeu Eduard copilul minunat din viața mea mereu te vom iubi dar se pare că tot ce e bun Dumnnezeu ia. Dumnezeu să te ierte”, „Drum lin către ceruri prietene, cu foarte mare părere de rău îți scriu aceste cuvinte. Ai fost și vei rămâne în amintirea noastră un super băiat.. Dumnezeu să te ierte Edi!”, sunt doar câteva dintre mesajele transmise de cei dragi.

Aștefănoaiei Cristiana

Share
Published by
Aștefănoaiei Cristiana

Recent Posts

Grevă la TAROM! Niciun avion nu va decola timp de 3 ore

Se anunţă grevă la TAROM. Marţi, pe 23 august, niciun avion al companiei nu va…

o lună ago

Leul crește puternic față de Euro, atingând nivelul maxim din ultimul an și 6 luni

Leul crește puternic față de moneda euro astăzi, 16 august 2022, atingând cea mai mare…

2 luni ago

„Epoca zborurilor de 10 euro a luat sfârșit” | Anunţul unei cunoscute companii aeriene de tip low-cost

Lovitură pentru românii care zburau cu costuri mici. Șeful unei populare companii aeriene de tip…

2 luni ago

Horoscop rune Mihai Voropchievici 8-14 august 2022

Horoscop rune 8-14 august 2022, cu Mihai Voropchievici. Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit darul runelor…

2 luni ago

Horoscop Cristina Demetrescu 8 – 15 august 2022

Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat previziunile astrologice pentru primele două săptămâni ale lunii august 2022.…

2 luni ago

Acest site folosește cookies.