Noi informații conform cărora Aeroportul Băneasa va fi operațional

Andrei Beldiman, 17 apr.. 2018

Aeroportul Băneasa este inclus în planurile de viitor ale Ministerului Transporturilor. Se preconizează că acesta va fi operațional începând cu 2020.

Secretarul de stat, Ionel Minea, a afirmat că Aeroportul Băneasa va fi operaţional începând cu 31 decembrie 2019.

Acesta a adăugat că există un plan de acţiune la nivelul Ministerului Transporturilor care va duce la realizarea la termen a propunerilor în ceea ce privește Aeroportul Băneasa.

“M-aţi întrebat de Băneasa şi aş putea să vă spun acum, la fel, având în vedere anii care au trecut peste acest aeroport închis traficului aerian, avem şi aici un plan de acţiune astfel încât pe 31 decembrie 2019 să fie operaţional Aeroportul Băneasa (…) cu o capacitate de 300 de pasageri pe flux pe oră”, a afirmat Ionel Minea. Declarația sa a avut loc marţi, în cadrul unei dezbateri organizată de Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, citează Agerpres.

Oficialul Ministerului Transporturilor a spus, în context, că la nivelul ministerului există preocupare pentru continuarea investiţiilor la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

“Suntem preocupaţi de programul investiţional pe care-l avem şi mai puţin să ne uităm în spate. Acolo o pot face istoricii sau procurorii”, a mai declarat Ionel Minea.

În martie 2012, Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu din Băneasa a fost închis pentru cursele de pasageri. Cauza principală invocată a fost deranjului cu poluarea fonică. Numeroase vile şi blocuri au fost construite în vecinătatea aeroportului. În acel moment, Aeroportul Aurel Vlaicu Băneasa, situat la marginea Bucureştiului, a devenit cel mai important hub pentru zborurile low-cost, peste 2,4 milioane de pasageri fiind înregistraţi. De la închiderea acestuia, zborurile au fost relocate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni.

Ce părere aveți despre redesciderea Aeroportului Băneasa?

Citiți și despre:

Înainte să pleci, te rugăm urmărește AIR24 și pe Google News.

← Close