Mai mulți români se întorc în țară de Paște, cu avionul

Andrei Beldiman, 03 apr.. 2018

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, mai mulți români se întorc în țară cu avionul, comparativ cu numărul lor din 2017.

Conform Agerpres, numărul biletelor de avion cu destinaţia finală România, pentru perioada Paştelui, a înregistrat o creştere cu 31% în 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017.

Acest lucru relevă faptul că mulţi dintre românii care locuiesc în străinătate aleg să revină în ţară cu avionul, în detrimentul autocarului sau maşinii personale. Aceste concluzii au fost trase în urma unei analize realizate de agenţia de turism online Vola.ro.

De asemenea, s-au înregistrat creşteri şi în ceea ce priveşte numărul biletelor de avion din România către destinaţii externe. Însă procentajul este de doar 3%.

Din România, cele mai căutate destinaţii sunt Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj. Destinaţiile externe cele mai solicitate rămân, ca şi în anii anteriori, ţările cu cele mai numeroase comunităţi de români: Italia, Marea Britanie, Spania şi Germania.

“Mai presus de orice, călătoriile în perioada sărbătorilor înseamnă oameni care după o perioadă lungă de muncă sau studiu se întorc acasă la familie pentru a petrece sărbătorile alături de cei dragi. Pentru a ne asigura că toţi pasagerii noştri ajung acasă la timp, noi, la Vola.ro, vom asigura consultanţă telefonică tuturor pasagerilor noştri care o vor solicita, inclusiv în zilele de sărbătoare.”
A declarat Daniel Truică, CEO Vola.ro.

Deoarece perioada liberă este destul de scurtă, românii care îşi doresc să călătorească de Paşte se îndreaptă fie spre destinaţii de city break, fie spre destinaţii cu comunităţi numeroase de creştin ortodocşi, pentru a se putea bucura de slujba din noaptea de Înviere. Destinaţii preferate de români pentru vacanţa de Paşte sunt, preponderent, cele europene, atât datorită intervalurilor de zbor scurte, precum şi tarifelor accesibile.

Cele mai căutate destinaţii de city break rămân Roma, Milano, Berlin şi Barcelona.

Pentru acestea turiştii au plătit în medie între 120 şi 250 euro / persoană pentru o vacanţă cu 3 nopţi cazare la hoteluri de 3 şi 4 stele şi zbor inclus. 69% dintre serviciile de acest tip sunt achiziţionate pentru cupluri sau grupuri de minim două persoane.

Vola.ro a avut, în 2016, o cifră de afaceri de aproximativ 5,5 milioane de euro şi a înregistrat un total al tranzacţiilor de peste 50 de milioane de euro.

Citiți și despre:

Înainte să pleci, te rugăm urmărește AIR24 și pe Google News.

← Close