Incident aviatic: 127 pasageri debarcați de urgență, 3 răniți

Andrei Beldiman, 21 mai. 2018

O aeronavă cu 127 de pasageri la bord și 10 membrii ai echipajului a fost evacuată de urgență. A avut loc un nou incident care a implicat fum la bord.

O aeronavă Boeing 767-300ANA, înregistrată JA625A, a companiei aeriene All Nippon Airways se pregătea de decolare. Aceasta urma să efectueze zborul NH-809 din Tokyo Narita (Japonia) către Hong Kong (China). La bord se aflau 127 de pasageri și 10 membrii ai echipajului. Aeronava se pregătea de decolare în timpul zilei de luni, 21 mai.

Toți pasagerii urcaseră deja la bordul avionului în momentul în care un fum alb a început să se propage în cabină.

Însoțitorii de bord au început imediat debarcarea către terminal. 3 dintre pasageri s-au simțit rău din cauza inhalării fumului suspect. Aceștia au primit îngrijiri medicale în cadrul aeroportului.

Compania aeriană a raportat că o examinare a aeronavei este încă în desfășurare. Rezultatele preliminare sugerează că o scurgere de ulei la unitatea auxiliară de curent ar fi putut fi cauza fumului.

O altă aeronavă Boeing 767-300, înregistrată JA611A, a transportat pasagerii până la Hong Kong cu o întârziere de 6 ore.

Citiți și despre un alt incident aviatic în care, din cauza fumului de la bord, un avion a trebuit să-și schimbe ruta pentru a evita orice fel de complicație.

Ultimul incident aviatic raportat de compania ANA All Nippon Airways a implicat o aeronavă  Boeing 777-300.

Aceasta efectua zborul NH-469 din Tokyo Haneda către Okinawa (Japonia). 524 de pasageri se aflau la bordul avionului. Acesta decolase de puțin timp de pe aeroportul din Tokyo când echipajul a oprit urcarea. Motivul principal a fost indicatorul de combustibil pentru motorul drept, care indica o cantitate foarte mică. Pilotul a decis să întoarcă avionul pe Aeroportul Tokyo Haneda.

Citește și despre fulgere puternice care au provocat panică la bord. 2 avioane au deviat de la rutele inițiale.

Echipajul a trebuit să oprească motorul și a efectuat aterizarea folosindu-se de un singur motor. Aeronava a aterizat din nou pe aeroport, după ce decolase în urmă cu 45 de minute. Un alt avion Boeing 777-300 i-a transportat pe călătorii îngrijorați către Okinawa. Aceștia au ajuns în siguranță la destinație, dar cu o întârziere de 3 ore.

← Close