Călătorii doar cu vaccin. Discuții contradictorii despre companiile aeriene care vor să ca acces la bordul avioanelor să aibă doar persoanelor care s-au vaccinat

Aștefănoaiei Cristiana, 13 ian.. 2021

Chiar dacă vaccinul anti-COVID nu e obligatoriu, unele companii aeriene iau în calcul să permită accesul la serviciile lor doar persoanelor care s-au imunizat.

Deși e greu de verificat, cu excepția unui certificat de vaccin, mai există posiblități. De pildă, o firmă din America propune utilizarea în aeroport a camerelor  video care pot “citi” un card sau un cod QR.

Această măsură a iscat mari controverse în rândul operatorilor aerieni, mai ales după ce  compania aeriana Qantas Airways din Australia, a declarat că intenționează să introducă o astfel de cerință pentru clienții săi.

Șefa unei organizații globale de turism se opune măsurii, transmite Reuters.

Controverse mari în ceea ce privește vaccinarea înainte de călătorie

Gloria Guevara, director executiv al organizației globale de turism World Travel and Tourism Council, se opune măsurilor propuse. De asemenea, directoarea WTTC consideră că aceste limitări similare cu discriminarea la locul de muncă.

„Nu ar trebui niciodată să solicităm vaccinarea pentru a obține un loc de muncă sau pentru a călători. Dacă cereți vaccinare înainte de a călători, acest lucru ne duce la discriminare”, a declarat Guevara pentru Reuters.

Gloria Guevaraa fost susținută și de CEO-ul companiei AirAsia Group, Tony Fernandez, care a spus că metoda testării a rămas cheia pentru a putea călători.

Totuși, interesant e faptul că, în urma unui sondaj online, mai mulți repondenți au susținut necesitatea vaccinării pentru persoanele care vor să călătorească.

Mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Singapore, Marea Britanie şi statele din Uniunea Europeană, au început deja campaniile de vaccinare anti-COVID-19. Serurile sunt dezvoltate de Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca-Oxford, iar alte țări, precum Indonezia și India, intenționează să înceapă imunizarea în masă la sfârșitul acestei săptămâni.

„Ştim că trebuie să dobândim imunitate de grup şi că avem nevoie de acest lucru în majoritatea ţărilor, dar nu vom vedea aşa ceva în 2021. Ar putea să existe anumite ţări care ar putea să o dobândească, dar, chiar şi atunci, nu se va reveni la normalitate, mai ales în ceea ce priveşte controalele la frontieră”, a declarat Dale Fisher preşedintele Reţelei de alerte şi reacţii privind focarele epidemiologice din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) .

Citește și: Pașaport Anglia. Condiţii de călătorie în Marea Britanie 1 ianuarie 2021. Noi reguli pentru români

În Anglia nu se mai intră fără test COVID-19

Începând de vineri, 15 ianuarie, cei care ajung în Marea Britanie din străinătate trebuie să prezinte un test negativ. Măsura intră în vigoare vineri dimineață, la ora 04.00, anunță The Guardian.

Guvernul a confirmat că pasagerilor li se va cere să susțină un test în cele 72 de ore dinaintea plecării cu avionul, trenul sau feribotul și să furnizeze dovezi ale unui rezultat negativ sau să li se refuze permisiunea de îmbarcare.

Miscarea vine ca răspuns la incidența mare a transmiterii în întreaga lume și, în special, la apariția de noi variante de coronavirus, au spus autoritățile britanice.

Sosirile vor trebui să se izoleze timp de 10 zile în Marea Britanie sau să opteze pentru programul de testare-eliberare, care le permite oamenilor să părăsească carantina începând cu a cincea zi cu un nou test negativ.

Ministrul transporturilor, Robert Courts, a declarat: „Atât la nivel global, cât și pe plan intern, observăm creșteri semnificative ale nivelurilor de coronavirus, inclusiv apariția unor tulpini noi îngrijorătoare.

Prin urmare, este imperativ să ne asigurăm că facem tot ce putem pentru a proteja călătoriile, pentru a reduce riscul infecțiilor importate, inclusiv din noile variante, și pentru a ne proteja NHS în timp ce blocarea națională și vaccinările intră în vigoare.”

← Close