Descoperiți atracțiile turistice din Porto, Portugalia

Al 2-lea oraș ca mărime din Portugalia, Porto, este plin de farmec. Diversitatea de atracții culturale, culinare, istorice și vinul renumit, atrag și uimesc deopotrivă vizitatorii săi. Descoperiți atracțiile turistice din Porto.

Pavate cu dale albastre, “azulejos”, străzile istorice ale orașului vă vor conduce înspre râul Douro, unde puteți traversa podul pentru a vă bucura de priveliști extraordinare ale apusului soarelui. De la galerii de artă și vinării, până la peisaje pitorești, descoperiți cele mai bune lucruri de făcut în Porto, Portugalia.

Bucurați-vă de o cafea pe Cais da Ribeira. Centrul Vechi face parte din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.

Promenada de la malul mării este înțesată cu restaurante și baruri. Caleidoscopul de culori al clădirilor și labirintul de străduțe trebuie neapărat explorate.

Plimbați-vă pe Podul Ludovic I, un reper cunoscut al orașului.

Acesta face legătura între Porto și Vila Nova de Gaia. Împreună cu cel de-al 2-lea pod feroviar au fost proiectate de celebrul arhitect Gustave Eiffel. Panorama orașului vă va lăsa mirați și surprinși în același timp.

Explorați Catedrala din Porto. Aceasta datează din secolul al 12-lea. Admirați stilurile arhitecturale care se întrepătrund, de la roman la baroc, până la gotic. Interiorul adăpostește vitralii superbe și sculpturi vechi de sute de ani. Terasa din jurul catedralei oferă imagini de poveste.

Îndreptați-vă către Praça da Liberdade pentru a vedea clădiri impozante, magazinele designerilor celebrii și faimoasa cafenea Belle Epoque Majestic. Fațada în stil Art Nouveau este pur și simplu uluitoare. Interiorul vă va da ocazia să admirați ambientul care vă va duce cu gândul la anii 1920 și scaunele sculptate în lemn, în timp ce vă puteți răsfăța cu un desert sau un produs de patiserie.

Dacă sunteți în căutarea unui loc autentic pentru a interacționa cu localnicii, vizitați Mercado do Bolhão. Piața de legume și fructe vă va ispiti cu aromele sale și zumzetul vieții cotidiene.

Delectați-vă cu o lectură la una dintre cele mai frumoase librării din lume, Livraria Lello.

Vizitați una dintre cramele de vinuri, Real Companhia Velha, Caves Sandeman, Graham’s Port Lodge sau Taylor’s Port. Învățați despre istoria celebrului vin de Porto și gustați-l pentru o experiență completă.

Petreceți o după amiază în grădinile Jardins do Palácio de Cristal. Vegetația diversificată, fântânile și sculpturile alegorice vă vor transpune într-un basm.

Bine înțeles există multe alte puncte de atracție în orașul Porto. Cele enumerate mai sus sunt principalele. Care dintre acestea sunt favoritele dvs.?

← Close